Cea mai veche societate de asigurari din vechea Romanie a fost Dacia-România. Ea s-a născut ca rezultat al fuziunii din anul în 1881 a societăţilor «Dacia» cu «România». Prima a fost creată în 1871 având un capital de 3.000.000 de franci, iar cea de-a doua în 1873, având un capital de 2.000.000 de franci
.
De la înfiinţare până la 1876 «Dacia» l-a avut ca director pe A. Vorrel şi începând de atunci până la fuziunea sa, pe I. Schlesingher.
Societatea «România» l-a avut director până la fuziunea sa pe I. Seculici. «Dacia România» avea la începutul secolului XX un capital de 4.000.000 franci depuşi în totalitate. Rezerva de capital a fost tot atunci de 1.500.000 de franci. Sumele reprezentau diversele ramuri din asigurări. Radiografia asigurărilor pe anul 1906 la «Dacia România» au fost: 1.220.396.711 incendii; 85.069.501 grindină; 303.331.799 transport; 5.451.227 asigurări de viaţă. Despăgubirile plătite de la înfiinţare până la 1906 au fost de 179. 506. 156 de franci. Membrii consiliului de administraţie ale celor două societăţi înainte şi după fuziunea lor au fost: «Dacia»: B. Boerescu, T. Negroponta, G. Gr. Cantacuzino, Menelos Gherman, Th. Mehedinţeanu, V. Gh. Porumbaru, Şt. Ioanide, C. Derussi, Al. Zissu, A. Halfons, Em. Protopopescu-Pake, C. D. Athanasiu, Al. Orescu, N. Ionid, Assicurazioni Generali, Compania Generală de reasigurări din Paris.
«România»: L. Calenderoglu, N. Calimachi Catargi, Dim. Cozadini, M. Daniel, Em. H. Manoach, prinţul Dim. Gr. Ghika, Th. Vaissa, M. Anastasievici, Banca României, M. Kogălniceanu, T. Negruzzi, I. Neuschotz, G. C. Philippescu, Al. C. Plaginu, V. Pogor, G. I. Racoviţă, D. Rosetti, prinţul Al. Ştirbey, M. de Waldberg, Is. Ch. Daniel, Al. Şendrea.
«Dacia-România»: Gh. Chiţu, Colonel Dabija, N. Chrissoveloni, Eulogio Georgieff, Al. Lahovary, Ion Kalenderu, P.S. Aurelian, Em. Costinescu, Gr. Triandafil, A.D. Holban, Iuliu Seculici, An. Stolojan, prinţul D.B. Ştirbey.
Societatea generală de asigurări «Dacia-România» îşi oferea serviciile pentru următoarele tipuri de asigurări: incendiu, grindină, transport pe apă şi uscat, viaţă, accidente şi furturi prin spargere.
A rezistat anilor tulburi de după 1916 şi deprecierii monetare din perioada ulterioară anului 1918 dar şi crizei economice din perioada 1929-1933. Funcţionarii societăţii au găsit soluţii pentriu fiecare oscilaţie care apărea pe piaţa financiară şi economică, în caz de recesiune, război sau lovitură de stat. Nu au reuşit însă să reziste – cum era şi firesc -politicilor de naţionalizare şi etatizare monetară declanşate după 1948.
