Dorobanți, într-un tur ghidat prin istoria Bucureștiului

Sâmbătă, 22 august, de la ora 10:00, Fundația Calea Victoriei organizează un tur ghidat în cartierul Dorobanți, una dintre zonele Capitalei în care locuințele nu doar atrag privirile, ci creează adevărate punți între epoci și spații. Este locul în care marile capitale europene se întâlnesc simbolic prin arhitectură, ambasade și denumirile străzilor.

Traseul va începe pe Bulevardul Aviatorilor și va continua pe Calea Dorobanților, urmând drumul vechii Ulițe a Herăstrăului. Participanții vor descoperi poveștile loisirului bucureștean de la începutul secolului al XIX-lea și transformările prin care a trecut această parte a orașului.

Odată cu extinderea Bucureștiului, în zonă au început să apară locuințe luxoase, construite pentru familii de prestigiu și păstrând, până în prezent, parfumul unei alte epoci.

În anul 1878, Ulița Herăstrăului a devenit sora de nume a Podului Mogoșoaiei: prima a fost redenumită Calea Dorobanților, iar cea de-a doua, Calea Victoriei. Schimbarea a fost decisă de Consiliul Comunal, care urmărea să modifice denumirile „câtorva strade pe unde va trece oștirea triumfătoare”, întoarsă din conflagrația ruso-turcă, rămasă în istoria României sub numele de Războiul de Independență.

Cartierul care va fi străbătut în cadrul turului a apărut în urma parcelării terenurilor familiei Filipescu. Construcțiile ridicate aici erau supuse unor reguli stricte, menite să împiedice dezvoltarea haotică a orașului și să creeze o zonă în care arhitectura și natura să joace roluri la fel de importante.

Astfel au luat naștere proprietăți cu grădini generoase și locuințe elegante, care păstrează și astăzi atmosfera Bucureștiului de altădată.

Pe parcursul turului vor fi prezentate dezvoltarea urbanistică a zonei și istoriile din spatele unor clădiri precum Casa Filipescu-Brâncoveanu, Palatul Auschnit, Garajele Regale și Capela „Sacré-Cœur”, alături de numeroase alte vile și monumente reprezentative pentru cartierul Dorobanți.

Turul ghidat durează aproximativ două ore. Mai multe detalii pot fi găsite aici.

Fundația Calea Victoriei organizează tururi în zonele istorice ale Capitalei încă din anul 2009, ca o continuare a cursurilor despre istoria Bucureștiului lansate în 2008 alături de academicianul Georgeta Filitti. Fundația este primul ONG cultural care a lansat în București practica prezentării pietonale a istoriei orașului, ducând poveștile patrimoniului dincolo de conferințele și evenimentele organizate în palate și clădiri istorice.