Bucureștiul adăpostește o serie de clădiri discrete ce conțin pe fațade elemente precum ochiul providenței, echerul, compasul și litera G, sau stelele în șase colțuri, rezultatul acțiunii arhitecților, constructorilor care făceau parte din frății și cercuri masonice.
Deseori în plimbările noastre întâlnim aceste simboluri pe care le vedem ca niște elemente ale unui puzzle care nu ne este încă complet prefigurat.
Într-unul din tururile ghidate la care am participat recent (pe 1 mai la Dealul Patriarhiei cu Cristi Radu (instagram.com/raidenbucharest), urban storyteller și explorator urban), am ales sa fiu mult mai atentă la detaliile arhitecturale ale caselor vechi și noi din București. Mi-au atras atenția o mulțime de elemente art-deco, gotice, neo-românești ș.a.m.d., dar și simboluri mai mistice precum cel din imaginea din front page.
Casa se află într-una din vechile mahalale ale Bucureștiului din jurul Dealului Patriarhiei și nu știu dacă este o casă proaspăt renovată (tind să cred ca așa este), însă cu siguranță este una dintre clădirile care mi-a atras atenția. Și nu prin arhitectura deosebită, nu prin culoare, nu prin multitudinea de elemente decorative, ci prin statuia și simbolul de pe fațada principală a clădirii.
Semnificații multiple pentru Ochiul lui Dumnezeu
Statuia m-a dus cu gândul la Fecioara Maria și Pruncul Iisus, iar simbolul ochiului în triunghi, tot la simboluri religioase: Ochiul lui Dumnezeu, și Sfânta Treime, reprezentată de triunghi.
Însă, fiind atrasă de simbolistică și de conspirații, nu am putut să nu mă gândesc la masonerie sau la iluminați atunci când am văzut ochiul divin, așa că m-am gândit să fac un mic „research” despre simbolistica ochiului aflat în interiorul triunghiului echilateral.
De-a lungul timpului, reprezentarea simbolului e evoluat, s-a transformat și a fost asociat cu numeroase semnificații.
Deși adeasea, identificat cu francmasoneria, simbolul este mult mai vechi.
De exemplu, în Egiptul Antic „ochiul atoatevăzător” era confundat cu „Ochiul lui Ra” sau „Ochiul lui Horus”, simboluri ce simbolizau protecție, vindecare și putere.
În creștinismul timpuriu, simbolul apare în arta religioasă (pictat pe icoane, pe frontispiciul, pe turlele sau pereții bisericilor). Triunghiul simbolizează Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), iar ochiul reprezintă omniprezența și atotștiința lui Dumnezeu.
Istoricii și teologii susțin că simbolul apare pentru prima dată în România în secolele XVII-XVIII ca artă religioasă și este reprezentat și în unele lăcașuri de cult din România (Mânăstirea Probota, Biserica veche din Biertan, Biserica Neagră din Brașov etc.).
Ca fapt interesant, în secolul XVI, bizantinii interziceau strict reprezentarea lui Dumnezeu Tatăl prin simbolul “ochiului”și abia în secolele următoare, sub influențe baroce occidentale și sub influența bisericii răsăritene rusești, simbol începe să fie acceptat în pictura bisericească locală ca metaforă a atotștiinței divine.
În prezent, BOR (Biserica Ortodoxă Română) se opune în general simbolului „Ochiul lui Dumnezeu” și îl consider simbol necreștin sau străin tradiției ortodoxe, adesea asociat cu masoneria sau cu sisteme de credință considerate incompatibile cu doctrina ortodoxă (https://doxologia.ro/ochiul-atoatevazator-un-simbol-ignorat-tolerat-acceptat).
„Cina din Emmaus” – Jacobo Pontormo (1525)
În “cina din Emmaus”, Ochiul Providenței din partea de sus nu a fost pictat de Pontormo în 1525. Inițial, Pontormo pictase deasupra lui Isus un chip cu trei fețe (sau trei capete îmbinate), un simbol medieval popular pentru Sfânta Treime, dar în timpul Contrareformei (secolul al XVI-lea), Biserica Catolică a interzis reprezentarea Treimii sub formă de monstru cu trei capete.
Prin urmare, un alt pictor a acoperit acea imagine originală și a pictat deasupra Ochiul încadrat în triunghi, un simbol considerat mult mai demn și abstract pentru a exprima aceeași idee.
În prezent, această capodoperă poate fi admirată la Galeria Uffizi din Florența, Italia.
„Alegorie Creștină” – Jan Provost (cca. 1510 – 1514) – lucrarea pictorului flamand este expusă astăzi în Muzeul Luvru.
Simbolul este prezent și în ezoterism și în tradițiile orientale, iar ochiul reprezintă „trezirea spirituală”, fiind asociat cu „al treilea ochi” ce oferă acces la o conștiință superioară și capacitatea de a vedea dincolo de realitatea fizică sau Chakra Ajna sau „chakra frunții”.
În masonerie, simbolul reprezintă „Marele Arhitect al Universului”
În masonerie, simbolul reprezintă „Marele Arhitect al Universului” și semnifică fundamentul spiritual al Ordinului. Acesta sugerează că acțiunile oamenilor sunt observate moral/spiritual și totodată este asociat cu iluminarea și cunoșterea.
Și pentru că am menționat iluminarea, ajung și la mult îndrăgitele conspirații – Illuminatti.
Aici, simbolul devine celebru 😊, iar cea mai populară teorie face referire la o elită secretă ce controlează lumea, dincolo de guvernele lumii.
Totodată, teoria este ajutată și de prezența „Ochiului Providenței” pe dolarul american ca semn al „Noii Ordini Mondiale”, chiar dacă istoricii susțin că prezența simbolului pe bancnota americană de 1$ reprezintă protecția divină asupra Statelor Unite ale Americii.
Cum văd noile generații de bucureșteni aceste simboluri¿?
Religios, ocult sau conspiraționist, „ochiul lui Dumnezeu” (cum îmi place să-l numesc), este unul dintre cele mai controversate simboluri, iar în jurul lui au fost conturate nenumărate teorii și legende.
Avem nevoie de două istorii, prima ar fi istoria acestor locuri discrete, care este și un capitol al patrimoniului arhitectural al Bucureștiului. A doua, poate și mai interesantă, ar fi identificarea evoluției acestui simbol.
N-ar strica un studiu temeinic semiotic pe această temă. Poate și există cineva care să ne răspundă la întrebarea –Cum văd noile generații de bucureșteni aceste simboluri¿?- căci ochiul atotvăzător poate să fie chiar cu „de toate”.
