Sectoarele Bucureștilor, ca unități administrative, constituie realități pe cât de vechi, pe atât de artificiale. Ele nu au deloc puterea de a coagula comunități sau de a profila identități. Aflat pe undeva prin țară, la întrebarea „De unde ești?”, un bucureștean va răspunde generic: „Din București!” Pentru un plus de precizie va menționa și cartierul, dar aproape niciodată sectorul.
La fel cum, în București fiind, va răspunde la aceeași întrebare spunând ca e din Militari, Berceni, Crângași, Titan, Colentina etc. Dacă mă văd cu cineva din Drumul Taberei, la o bere prin oraș și-l întreb unde stă nu-mi va spune că în Sector 6, va spune că în Drumul Taberei, la Favorit, Orizont, Moghioroș etc.
Eu locuiesc în Sector 2, la 15 minute de centru. În același sector locuiește și cel de la Obor, Baicului și Colentina. Nici o treabă între mine și ei, ba chiar nici între ei. În plus, există o distanță – alta decât cea fizică – între istoriile și tipologiile diferitelor cartiere menționate. Paradoxal, Sectoarele au parte de alegeri, au primari și consilii aleși prin vot. Dar imediat ce trec disputele politice, oamenii revin la identitatea mult mai organică, mai naturală, a propriului cartier. Este un reflex ancestral, străvechi și – de mă întrebați – fix pe ăsta îl vor specula (și parazita) pe tema „orașului de 15 minute”. Dar nu vreau să mergem pe acest subiect acum.
Ce vreau să spun e ca Sectorul, ca realitate administrativă este steril, mort, uscat. Este un reper birocratic, o realitate din și pe hârtie. Nu crede nimeni în el pentru simplul motiv că este născut fără speranță de viață. Un mort așezat cu de-a sila peste cartierele vii. În plus, prin chiar existența lor birocratică, Sectoarele parazitează Orașul ca atare, lăsându-l fără un Centru real și fără un chip autentic. Interpuse strategic între Capitală și cartierele sale, Sectoarele au jefuit-o pe aceasta de mai tot ce ar fi putut avea, potrivit unei împărțeli pe care nimeni de pe stradă n-ar ști s-o explice. Capitala există dpdv administrativ ca un soi de continent scufundat sub Sectoare, din care ici și colo răsar vârfuri care-i aparțin sau care i-au fost alocate. Din perspectiva Sectoarelor, Primăria Generala este, dimpotrivă, un soi de încurcă lume, care le strică socotelile în teren. Un talmeș balmeș în care toți au autoritate și nimeni nu are putere.
Oamenii se raportează la cartier, la străzi și la reperele familiare. Piața, Policlinica, Magazinul, Școala ori Liceul, Poșta, Parcul… astea vor fi oferite ca repere, pentru că astea sunt asumate de către locuitori ca mărci identitare ale spațiului familiar.
Nu spun aici că TREBUIE desființate Sectoarele. Au și efecte pozitive. Dar tot artificiale sunt. Însă pledez fără rețineri pentru o modificare radicală a Legii, în urma căreia tot ce se află în interiorul inelului 1 (vechea margine a Capitalei) să fie administrat de către Primăria Generală. Orașul are nevoie majoră de coerență și de un proiect integrat. Ce avem acum este un spațiu sfâșiat aberant de granițe administrative, aflate nu de puține ori în tensiune.
Surprinzător, taman apariția Centrului ca unitate administrativă ar avea rolul de a conferi o realitate vie și Sectoarelor. Tocmai pentru că va exista și spațiul care NU aparține acestora. Moment în care, întrebat de unde vine, omul ar simți nevoia să menționeze și sectorul. Abia acela va fi momentul în care chiar și alegerile locale, pentru Sectoare, vor fi asumate cu adevărat de către cetățeni.
Silviu Datcu
