Am gasit prin fisierele mele planul acestui apartament, situat intr-o cladire pe langa care trec zilnic multi bucuresteni. Este blocul de la intersectia strazilor Batistei si Tudor Arghezi, construit in 1936 (din pacate nu am reusit sa identific arhitectul).
Cunosc bine cladirea, am locuit acolo o scurta perioada de timp.
Recunosc, apartamentele interbelice sunt preferatele mele. Spatiile mari, tavanele inalte, parchetul care scartaie – creeaza un ambient in care eu, personal, ma regasesc. Probabil acest lucru vine si din faptul ca am crescut intr-o casa construita in acelasi an cu blocul in chestiune.
La aceste apartamente este de remarcat un lucru care tine de modul in care se locuia in perioada interbelica: separarea completa a zonei de locuit, a “stapanilor casei”, cu zona de serviciu. De multe ori, cand am avut vizionari la apartamente din aceasta epoca, am auzit remarca “Vai, ce mica e bucataria!”. Asa este, comparativ cu incaperile spatioase din restul casei, pare mica. DAR! In anii dintre razboaie, doamna casei nu o folosea! Masa li se servea proprietarilor de catre bucatareasa in ‘la salle à manger’ (sufrageria, care era de obicei cea mai mare camera din apartament), sau printr-o apasare pe butonul soneriei se chema servitoarea sa aduca serbetul si cafeaua. Bucatariile din aceste apartamente sunt in legatura directa cu scara si camerele de serviciu, utilizate doar de personalul domestic.
In cazul particular al acestui bloc, el are o curte interioara bordata de o pasarela ce leaga scara si liftul de serviciu de zona utilitara a apartamentelor. Camera servitoarei (folosita azi ca depozitare) este alaturi de intrarea in bucatarie.
Ca multe blocuri inalte interbelice, si acesta este incadrat in clasa I de risc seismic. Am avut ocazia sa vad o propunere de consolidare senzationala pentru el, conceputa de ing. Madalin Coman de la firma Popp si Asociatii. Ing. Coman s-a folosit de forma blocului pentru a crea un exoschelet, cu minime interventii interioare. Din pacate, propunerea este inca doar pe hartie.
Insa pentru mine, aceasta tipologie de apartamente ramane cea mai frumoasa, si intotdeauna ma bucur sa intru in ele si sa le prezint potentialilor cumparatori care vin la vizionare.
(Propunerea de mobilare imi apartine. In 1936, ceea ce am indicat pe plan a fi “camera de zi” era sufrageria. In ziua de azi, mai degraba ne relaxam pe canapea la un film, decat sa bem cafea la ibric si sa gustam ‘des confitures’ in hall-ul apartamentului.
Anamaria Bancea
