Atunci și acum: evoluția jocurilor de noroc în România în ultimii 100 de ani

Numeroase producții americane de cinema surprind eleganța și rafinamentul jocurilor de cazinou din prima jumătate a secolului trecut, când acest domeniu era destinat doar înaltei societăți. În România, lucrurile nu erau foarte diferite. Cu o reglementare minimă, jocurile de cazinou erau organizate mai ales pentru elite, în case de jocuri private din marile orașe.

Edificiile cu statut de Casino, precum cele din Constanța sau Sinaia, erau mai puțin destinate practicării de jocuri de noroc, având în principal rol general de divertisment – organizare de petreceri, concerte, spectacole și alte evenimente sociale. De asemenea, partea de restaurant și bar atrăgea mare parte din public.

Jocuri precum ruletă, blackjack sau baccarat se desfășurau și în București sau alte mari orașe ale țării, în cadre restrânse. Mult mai populare erau jocurile de loterie. De fapt, acestea au reprezentat primele forme de gambling legal în România, promovate chiar de stat, în calitate de organizator.

Perioada comunistă: control total al jocurilor de noroc

Statul și-a asumat și mai multă autoritate în acest sector, începând cu anul 1947. S-a ajuns la control total, în sensul de monopol absolut. Cazinourile private au fost interzise, iar jocurile loto pe bază de extragere și lozurile de loterie au fost păstrate pentru a colecta bani la buget. 

Mai mult decât atât, aceste forme de jocuri de noroc s-au transformat în tradiții naționale, acceptat social și percepute drept jocuri „inofensive”, indiferent de vârsta participanților.

Apariția industriei moderne de gambling

Anii `90 și `2000 au consemnat o largă răspândire a cazinourilor terestre în România. S-au deschis atât locații luxoase, cât și unități mai degrabă improvizate, insistând pe jocurile de aparate slots. Lipsa reglementărilor a determinat o piață haotică și fără protecție pentru jucători, iar așa-numitele „păcănele” au intrat în cultura colectivă ca formă de gambling accesibilă „omului de rând”.

Apariția primelor prevederi legale moderne a determinat înregistrarea operatorilor, nevoiți să respecte mai multe prevederi. Tehnologia a avansat, iar investițiile în domeniu au modelat noua imagine a jocurilor de noroc – săli cu aparate de sloturi video, cazinouri terestre, agenții de pariuri sportive, cluburi de poker și bingo, în paralel cu partea de agenții loto.

Era digitală: reinventarea mediului de cazino

După anul 2010, când expansiunea mediului online a devenit evidentă, operatorii de jocuri de noroc s-au orientat și spre spațiul virtual. În anul 2015 piața locală de iGaming a fost reglementată, iar operatorii au fost nevoiți să aplice pentru licențe acordate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) pe 10 ani, cu posibilitate de prelungire. Reglementarea pieței jocurilor de noroc din România a venit cu mai multe beneficii la pachet: 

  • Mediu sigur pentru jucătorii din cazinourile legale
  • Creșterea încasărilor la bugetul de stat
  • Creșterea gradului de predictibilitate pentru companiile de pe piață
  • Noi locuri de muncă atât online cât și offline
  • Piață competitivă, cu mai multe beneficii pentru clienți

Inclusiv pe zona de pariuri sportive și poker online s-a conturat noul mediu de gambling digital, 100% legal. Prin optimizarea pentru dispozitive mobile, toate jocurile de pariere, inclusiv cele de cazino, au devenit accesibile oriunde și de oricând. 

Creșterea performanțelor terminalelor (smartphone și tabletă) și cea a rețelelor de internet fixe și mobile au susținut puternic modificarea comportamentelor de consum ale jucătorilor.

Abordare modernă, cu joc responsabil în prim-plan

Evident, tot ceea ce înseamnă gambling este acum destinat exclusiv utilizatorilor cu vârste de minimum 18 ani, indiferent că ne referim la mediul online sau la cel offline. 

Domeniul jocurilor de noroc a devenit implicat puternic în societate și în economia națională. Pe lângă colectarea de taxe și impozite la bugetul de stat, se observă numeroasele sponsorizări asigurate în sport și în alte domenii de divertisment de către branduri de cazino și pariuri sportive.

În spațiul public s-a dezbătut tot mai puternic impactul social al jocurilor de noroc. Legislația a devenit mai severă, în ideea de a proteja jucătorii în mod avansat. În localități, cazinourile terestre nu mai pot funcționa în orice locație și în orice condiții. Există și prevederi speciale legate de promovarea acestor jocuri în mass-media și nu numai.

Distracția la cazinou este prezentată astăzi cu accent pe joc responsabil, unica abordare corectă pentru experiențe cu adevărat plăcute în acest domeniu de divertisment rezervat publicului adult. 

A juca echilibrat și rațional înseamnă ca buna dispoziție să fie scopul activității, nu câștigurile urmărite în mod riscant, iar orice sesiune de profil să aibă limite clare de bani și de timp alocate de către jucător.

Sursa foto: https://www.canva.com/