Și pe bună dreptate, că malurile, albia și podurile lui sunt neprietenoase, nu invită la petrecut timp pe acolo. Uite o comparație între 1971 și prezent, același punct de stație și aceeași perspectivă: vedere de pe Podul Operei către Podul Hașdeu, în aval. Maluri de pământ cu vegetație abundentă vs. canal cu albie de beton. Cum am ajuns așa?
Ce vedem acum e cea mai recentă etapă a unui proces de controlare a cursului râului, ce durează de două secole. Dâmbovița a trecut prin două intervenții majore: canalizare și recanalizare:
– canalizarea, în anii 1880-1890, implică lucrări între Grozăvești și Vitan, după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Sunt eliminate meandrele șerpuitoare, iar albia nouă e adâncită cu până la 6 metri în amonte, se amenajează două căderi de apă: Grozăvești (în dreptul actualului CET) și Vitan. Fundul albiei e căptușit cu podină din stejar așezată pe grinzi şi piloți de lemn, malurile sunt taluzate la partea inferioară și acoperite cu iarbă la partea superioară. Apar mai multe poduri, de exemplu Podul Grozăvești, Podul Ferdinand (ulterior Podul Știrbei-Vodă, înlocuit acum de Podul Eroilor), Podul Mihai-Vodă (demolat în anii ’70), Podul Halelor din Piața Unirii (acoperit de celebrul planșeu în anii ’30), Podul Radu-Vodă (ulterior Mărășești) etc.
În perioada postbelică, malurile verzi sunt neglijate și vegetația devine sălbatică pe alocuri. Senzația neplăcută la plimbarea pe malurile Dâmboviței e sporită de apele menajere deversate prin țevi din clădirile de pe maluri direct în albia râului. Apa mâloasă, maronie și mirosurile insuportabile determină administrația orașului să ia măsuri.
– recanalizarea, în anii ’80, implică acoperirea la suprafață cu o cuvă de beton (albia vizibilă), nivelul apei din cuvă controlat de acumularea creată în acei ani, Lacul Morii (alternativ Lacul Dâmbovița). În subteran, apare caseta colectoare a apelor uzate (caseta Dâmboviței). Podurile sunt refăcute în majoritate, cu câteva excepții (ex. Podul Cotroceni, reapărut în forma actuală după 1989 și Podul Operei, extins la dimensiunile actuale tot după 1989).
Canalizarea și recanalizarea Dâmboviței reprezintă printre cele mai mari lucrări edilitar-urbanistice din istoria Bucureștiului, care au implicat schimbări profunde în subteran, dar mai ales la suprafață, cu modificarea a însăși geografiei orașului. Prea puțin se discută despre ce a fost și ce a ajuns Dâmbovița.
prezent: instagram.com/raidenbucharest





















