În acest articol, voi prezenta casele vechi de pe șoseaua Pantelimon aflate dincolo de strada Elefantului. Pentru prima dată, aici apar și blocuri, despre care puțini au aflat, considerând că acest cartier era o zonă periferică insalubră. În realitate, șoseaua Pantelimon era o arteră comercială plină de viață, mai ales în perioada mandatarilor, acoperind aproape toate necesitățile cartierului. Totuși, a fost demolată, considerându-se că ar fi necesară lărgirea ei și construirea de blocuri moderne cu cât mai mulți locatari.
Prima casă de după str. Elefantului era cea numită „la tanti Maria” și a fost prezentată deja într-un articol anterior. Cetățeanul care mi-a furnizat datele, fiind un om în vârstă, a făcut o confuzie pe care apoi a corectat-o.
După ea urma un bloc cu 3 etaje, care avea intrarea prin strada Cămilei. În el locuia Niță, coșarul din cartier, care avea un fiu pe nume Ion, campion la box. Blocul fusese naționalizat iar locatarii erau chiriași la ICRAL Foișor. O parte dintre ei erau veniți din comunele Gurbănești și Preasna și încercau să-și ridice case în cartier.
Dincolo de strada Cămilei era o casă parter de culoare verde, despre care fostul locatar al zonei nu mi-a putut furniza nici un fel de amănunte.
În dreapta ei se găsea un alt bloc, cu două etaje, care avea la parter un magazin de răcoritoare numit „La Samoilă”. Acesta era un cetățean german stabilit la noi care fabrica bomboane, bragă, sucuri, napolitane și alte dulciuri, având multă căutare în cartier.
Ca o informație suplimentară, vizavi de el erau o frizerie zisă „La Iuți” și o cârciumă „la Ionică Bombă”.
După blocul cu două etaje erau două case lipite. Prima din stânga era o tutungerie numită „la Fănică și Miron”. Aceștia erau boxeri încă din perioada interbelică, dar în urma mobilizării pe front au ajuns invalizi de război. Fănică avea picioarele amputate și purta proteze iar Miron Friptu avea arsuri pe față și mâini, dar ambii continuau să facă demonstrații de box.
La tutungerie se vindeau țigări, chibrituri, ziare și reviste, creioane, lame de ras, caiete, butoni de cămașă și curele pentru adulți. Programul era zilnic de la 7 la 19, sâmbăta de la 7 la 14 iar duminica de la 7 la 12.
În dreapta tutungeriei era o casă așezată ceva mai în spate față de celelalte, în care funcționa un restaurant prevăzut cu terasă la stradă. Se numea „Șopron la Tache mezelaru” și avea un salon pentru nunți și botezuri. La restaurant se serveau ciorbe, fripturi cu cartofi, murături, tocană, sarmale, fasole cu cârnați.
Programul unității era în general de la 9 la 22, dar putea suferi și modificări. Dacă n-avea clienți, închidea la ora 20 dar putea rămâne deschis până la 6 dimineața, cu anumite ocazii. Fiind lângă stația de tramvai, atunci când ploua, toți pasagerii se refugiau sub șopron.
Ultima casă înainte de strada Castorului era împărțită în două. În jumătatea din stânga exista un atelier fotografic numit „La Steriu”. Pe acolo treceau petrecăreții de la restaurant înainte de a se așeza la mese, când era un eveniment important. Fotograful era un bărbat de circa 60 de ani (în 1962) care făcea poze pentru buletine, nunți sau botezuri. Fotogafiile mici costau 6 lei, cele mari 12 sau 24 de lei iar un tablou – 100 de lei. Programul unității era de la 9 la 18.
Jumătatea din dreapta adăpostea un magazin de galanterie-mercerie. Acolo se vindeau articole pentru copii (șorțulețe, săndăluțe, lenjerie) care se vedeau și în vitrină, papiote, ace de cusut, curele sau inele pentru cravatele de pionier.
