Fațada Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie de la intersecția străzilor Poștei și Sf. Dumitru, în centrul istoric, a fost restaurată. Clădirea din 1914 în stil academist eclectic e opera arhitectului Petre Antonescu și a adăpostit inițial Spitalul PTT (Poșta – Telegraf – Telefon). Se menține ca unul dintre cele mai frumoase exemple de edificii publice cu influențe franceze, aici redate prin ordinul monumental. Fațada din poză e cea de pe str. Sf. Dumitru.
Clădirea adăpostește și Teatrul de Comedie.
Mai multe pe instagram.com/raidenbucharest
Măcar au reușit să restaureze/renoveze fațada fostului Spital PTT din centrul istoric, că în interior arată la fel. Cică n-au fost bani, deși edificiul e monument istoric și beneficiază de fonduri europene fix pentru restaurare, prin celebrul PNRR.





















