Biserica Parascheva Bellu din Bucureşti

Parohia „Cuvioasă Paraschiva” – Bellu este un aşezământ religios creştin-ortodox relativ nou, fiind înfiinţat în anul 1952. Parohia este situată în cartierul Berceni, din sectorul 4 al Capitalei, având în vecinătate Orăşelul Copiilor şi Spitalul Clinic de copii „Marie Curie”, conform site-ului http://www.cuvioasaparaschivabellu.ro/.

Din arhiva bisericii şi actele găsite la biserică, reiese că parohia a luat naştere la cererea credincioşilor din această zonă în decembrie 1952, prin ordinul 18517/1952 al Ministerului Cultelor. În momentul înfiinţării parohiei, s-a trecut la amenajarea unei capele într-o casă particulară la intersecţia străzii Sold. Mincă Dumitru cu strada Vultureni. Aceasta capelă a fost amenajată, împodobită cu icoane şi mobilier precum şi obiecte de slujbă, fiind funcţională o perioadă de timp până când s-a construit actuala biserică. Preotul paroh era, la acea vreme, Zaharia Chiru.

În 1956, preotul Zaharia Chiru a cumpărat, cu ajutorul credincioşilor, un teren în aceeaşi zonă, pe strada Lică Gheorghe, nr.28, cu scopul ridicării unei bisericuţe „modeste” şi a casei parohiale.

În 1957, s-a început întocmirea actelor, planurilor şi documentaţiei privind ridicarea bisericii. Construcţia a înaintat foarte greu în contextul regimului comunist, sfinţirea având loc abia în anul 1983, după cum reiese din pisania bisericii: „În Numele Sf. Treimi, această biserică închinată ‘Cuvioasei Maicii Paraschiva’ s-a început în anul 1957 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Justinian, zidită cu cheltuiala multor creştini. S-a sfinţit în ziua de 14 octombrie 1983 de către episcopul Roman Ialomiţeanul în timpul Arhipăstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Iustin. Iniţiatorul, ctitorul şi primul ei slujitor fiind preot paroh Zaharia Chiru, ajutat de Consiliul Parohial şi arhitectul lucrării, Anghel Marcu.”, se arată pe site-ul parohiei.

Biserica este construită sub formă de „corabie”, formă păstrată până azi, având 15 metri lungime, 6 metri lăţime şi 12 metri înălţime la turlă. Biserica este zidită din cărămidă, având pe naos o turlă cu 8 ferestre. Catapeteasma de dimensiune mică este din lemn, sculptată cu modele şi simboluri creştine. Pictura bisericii este realizată în tehnica „fresco”.

Preoţi parohi au fost, pe rând, Zaharia Chiru (1952-1991), Gheorghe Stoian (1992-2010), Ioan Roşu (2011), potrivit sursei indicate.

Parohia se apleacă şi asupra activităţilor filantropice, constând în organizarea de pelerinaje sau tabere pentru tineri (în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor – Sectorul Tineret) sau în organizarea de mese la centrele de bătrâni şi pentru persoanele cu dizabilităţi din sectorul 4, mai indică sursa citată.

***
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Maica Parascheva, considerată simbol al unităţii ortodoxiei. Este sărbătorită în mod special în Moldova, întrucât de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi. Este cunoscută în popor şi sub numele de „Sfânta Vineri” sau „Vinerea Mare”. Hramul ei prilejuieşte unul dintre cele mai mari pelerinaje ale Ortodoxiei, scrie site-ul https://doxologia.ro/.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea, în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Prima învăţătură în limba română despre viaţa sfintei o găsim în „Cartea românească de învăţătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, (Iaşi, 1643). Sfânta Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea drept moştenire şi, „părăsind frumuseţea acestei lumi”, s-a retras „în adâncul pustiei”, oprindu-se mai întâi la Constantinopol. De aici a plecat spre Ţara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înălţat duhovniceşte în rugăciune. Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care s-a născut, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. Aici a şi murit, fiind îngropată ca o străină, fără ca nimeni să ştie cine era, mai notează sursa citată.

Trupul ei neputred şi plin de mireasmă a fost descoperit întâmplător şi aşezat, ulterior, la Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Sunt mărturii care spun că, în urma rugăciunilor care se făceau lângă moaştele sale, au avut loc mai multe minuni.

După 200 de ani în care moaştele sale au stat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata, în preajma cărora se spune că au avut loc semne şi minuni, rămăşiţele Sfintei au fost strămutate în mai multe locuri. În anul 1235, moaştele Cuvioasei au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, oraş care devenise între timp reşedinţă patriarhală. Aici au stat 160 de ani. Apoi au fost mutate la la Belgrad, unde au stat până în 1521, când au fost duse la Constantinopol. După 120 de ani, în 1641, moaştele au ajuns pe teritoriul României, datorită domnului Vasile Lupu al Moldovei. AGERPRES