Din 1 septembrie, ora 19:30, revin serile de meditație online, prilej de relaxare, explorare spirituală şi introspecţie, care aduc cu sine calm, claritate şi inspiraţie. Andreea Ionescu, coach și trainer, te va ghida în acest periplu de combatere a oboselii și stresului, de recâștigare a calmului. Mai multe informații despre curs găsiți la acest link:
Căutată de cei care au probleme de sănătate, dar cu analizele perfecte, de cei ce nu pot dormi şi cei ce nu se pot concentra, meditaţia este practicată din cele mai vechi timpuri, a supravieţuit şi redevine un instrument de reconfigurare a omului modern.
Este recunoscută ştiinţific legătura între meditaţie şi neuroplasticitate – capacitatea de reconfigurare cerebrală a traseelor care ne permit diverse procese mintale, învăţarea etc. Marii meditatori ai lumii au demonstrat, sub scanare RMN, că îşi pot „stinge”, efectiv, aproape toate ariile cerebrale – ceea ce, din punct de vedere medical, părea imposibil.
Dacă sunteţi atraşi de acest antrenament, mai este de spus că el e unul simplu, fără greş, dar necesită stăruinţă. De multe ori, se spune „nu mi-a reuşit”, „eu nu pot medita” şi aşa mai departe. Fals. Abia după 2-3 luni de practică încep să se vadă efectele, deci meditaţia mai este şi un bun remediu contra impulsului de a căuta satisfacţie imediată. (Andreea Ionescu)
Andreea Ionescu a studiat cu înalţi călugări tibetani, cu șamani de pe trei continente, dar și în universităţi de prestigiu din SUA subiectele minţii şi inimii. Ea practică şi predă activ meditaţia şi călătoreşte anual în jungla amazoniană, unde desfăşoară programe de reconstrucţie personală. Organizează retrageri de meditaţie în mănăstirile budiste din Nepal, locuri care au avut un impact deosebit în evoluţia ei.





















