Feodor Dostoievski își afirma, în Idiotul, crezul că “frumusețea va salva lumea”. Dacă acest ideal se susține, și avem nenumărate motive s-o sperăm în mijlocul haosului, atunci lumea va fi salvată de câteva ființe: de copii – prin puritatea lor, de flori – prin delicatețe, de poeți – prin romantism, de muzicieni – prin sensibilitate, și de pictori – pentru că le pot transmite pe toate prin tușele lor. Pictorul Alexandra Grigoroiu, un nume tot mai întâlnit și premiat de galeriile internaționale, este unul dintre acești salvatori.
Bucureștii Vechi și Noi: Frida Kahlo, pe care știu că o admiri, spunea că pictează flori pentru ca ele să nu se ofilească, să nu moară. Tu ce motive ai pentru a picta?
Alexandra Grigoroiu: Într-adevăr, florile sunt unul dintre simbolurile pe care eu le folosesc, ca metafore ale feminității, deoarece picturile mele sunt cu precădere emotive. Încerc să transmit emoție, care poate fi și a mea, dar de cele mai multe ori simt că este emoția celorlalți, transpusă în propriile trăiri.
Aș nota aici că lucrările mele pun în valoare, într-o notă minimalistă, pasiunea pentru culoare. Cele mai multe picturi au la bază natura, în forma ei simplă, iar conceptul ilustrațiilor, prin îmbinare, oferă unicitate spațiului în care acestea sunt plasate.
BVN: Care sunt principalele teme și simboluri pe care le folosești în creațiile tale?
Alexandra Grigoroiu: Mă preocupă în mod deosebit motivele botanice, lumea insectelor, dar și gastronomia. Insectele mă atrag pentru farmecul și fragilitatea lor. Iar gastronomia, pentru că este una dintre plăcerile noastre – dragostea pentru mâncare, pentru a o găti și a o savura ca experiență.
BVN: Ce vrei să transmiți, atunci când cineva privește o creație a ta?
Alexandra Grigoroiu: Îmi doresc ca privitorul să își găsească o stare de calm, de echilibru, dar și ceva care să îl surprindă, care să îl țină captivat. Acestea fiind spuse, cred că, în cazul meu, privitorul mediu va fi surprins de imaginea de ansamblu, de efectul general al picturii.
BVN: Cand a inceput contactul tău cu pictura? Ai avut modele care te-au influențat?
Alexandra Grigoroiu: Contactul meu cu pictura a început din copilărie, mai mult din școală. Uneori, profesorul de Desen îmi spunea că disting foarte multe culori. Mă simțeam atunci asemenea unui copil cu auz absolut. De aceea, nevoia de a concura cu mine, de a mă depăși venea în mod natural.
În ce privește modelele timpurii, în familia mea nu există oameni care au activat în pictură, ci doar în alte ramuri ale artei, preponderent în muzică. Ei mi-au cultivat un simț al frumosului, simț cu care am rămas. Familia mea are rădăcini în sfera educației, astfel că am avut repere morale, dar și artistice.
Încerc să transmit emoție (…) de cele mai multe ori simt că este emoția celorlalți, transpusă în propriile trăiri.
BVN: Dar în ziua de azi? De unde îți extragi inspirația?
Alexandra Grigoroiu: Am fost și sunt captivată de cromatica lui Sabin Bălașa, ”pictorul albastrului cosmic”. Poate și acesta este un motiv pentru care nuanțele pe care le folosesc sunt foarte vibrante. De asemenea o admir foarte mult pe japoneza Yayoi Kusama, pentru curajul ei de a-și etala și confrunta anxietățile pe pânză, sub ochii publicului.
Toate tablourile sale au în special buline – orice ar picta sau crea, de la peisaje la instalații de artă. Un alt artist de referință pentru mine este Marina Abramović, una dintre cele mai eclectice și discutate femei din scena artei contemporane. O admir prin prisma intensității momentelor pe care le creează.
BVN: A existat o vizită la un muzeu de artă care te-a marcat?
Alexandra Grigoroiu: Da, la Staatsgalerie, Muzeul de Artă din Stuttgart. Acolo a fost primul meu contact cu un muzeu de dimensiuni mai mari. Îmi amintesc că am văzut “Torso-ul” lui Brâncuși. Am fost impresionată de recunoașterea la acest nivel a artistului român.
De altfel retrăiesc senzația unică pe care am avut-o în clipa în care m-am oprit, pentru prima dată, în fața unui tablou semnat Picasso – o atmosferă învăluită de un inexplicabil magnetism, în care pictura în sine mă invita să o descopăr. Acela a fost unul din momentele care m-a motivat să creez.
BVN: Cand ai pictat prima dată?
Alexandra Grigoroiu: Ca încercare, am pictat prin 2014. Am început cu acrilice, uleiuri, dar realizam că nu am tehnica necesară. Nu simțeam că am o experiență, cum am azi cu acuarela.
Am început să pictez în mod constant din 2020, acum peste doi ani. Cred că toți acești ani au fost necesari pentru a ajunge în acest punct, în care să trăiesc acuarela ca și cum ne-am fi așteptat reciproc. Aceasta reprezintă îmbinarea perfectă dintre efervescență și calm, altfel spus între jovialitate și maturitate.
BVN: Ce face un tablou reușit? Când știi că este desăvârșit?
Alexandra Grigoroiu: Dacă, în momentul în care eu îl privesc, simt că nu mă pot desprinde de acesta, dorindu-mi constant să mă reîntorc în atmosfera lui, înseamnă că a reușit. Am avut tablouri pe care le-am terminat într-o zi, dar și tablouri la care am lucrat aproape un an. Este și cazul ultimului meu tablou.
Nu pun pe mine presiunea timpului, însă, evident, simt nevoia de a vedea gata un tablou pe care l-am început.
Cred că toți acești ani au fost necesari pentru a ajunge în acest punct, în care să trăiesc acuarela ca și cum ne-am fi așteptat reciproc.
BVN: Există mitul artistului solitar, care se închide in studioul lui pentru a crea. Cât de taxant psihic este pictatul? Ai nevoie de liniște, sau dimpotrivă?
Alexandra Grigoroiu: Personal, am nevoie de liniște. De aceea, în primul meu an de pictat constant, pictam noaptea, pentru că atunci mă puteam concentra cel mai bine. Era liniște, iar singurătatea eu o văd ca pe un câștig, ca pe un timp al introspecției, în care îmi pot aduna gândurile și în care mă pot asculta.
BVN: Ai distrus vreodată o pânză de care nu ai fost mulțumită?
Alexandra Grigoroiu: Mi s-a întâmplat de două ori să scap pensula, și atunci pânza s-a stricat. Nu mai era nimic de făcut! (râde) În egală măsură, câteodată este o provocare să “reinventezi” pânza care a suferit o astfel de întâmplare.
BVN: Cand treci de la pasiune la profesie, în ce privește pictatul?
Alexandra Grigoroiu: Probabil că asta se întâmplă atunci când simți că ești foarte căutat. Este primul semnal că poți trece în zona profesionismului.
BVN: Ești de acord cu expresia că “artist te face publicul”, tocmai prin această căutare despre care vorbeai?
Alexandra Grigoroiu: Este o întrebare interesantă, însă eu cred că ești artist pentru că te simți artist și fiindcă trăiești în consecință. Și asta deoarece de-a lungul timpului te vei mai întâlni cu oameni care se vor îndoi de tine. Trebuie să fii foarte sigur de arta ta, de ceea ce ești și de ceea ce faci.
BVN: Ce trebuie să știe, pe urmele tale, cei care vor să își împlinească acest vis de a picta? Care sunt costurile pentru a picta, de pildă – și, când tragi linie, sunt satisfacțiile mai mari?
Alexandra Grigoroiu: Eu cred că fiecare om vine pe lume cu un talent, care să îl bucure pe el, și să îi facă fericiți pe cei din jur. Dacă reușești să găsești talentul în sine, să îți dai seama la ce ești bun, ce știi să faci, cred că șansele de succes sunt foarte mari.
În practică, am fost 100% autodidactă. Sunt ceva investiții, însă am început treptat, tocmai pentru că, dacă eșuam, să nu regret pierderea prea multor materiale implicate. Pe parcurs, am investit, într-adevăr, foarte mult în pensule, hârtie și așa mai departe…
BVN: Există în lume doar circa 15 tablouri de Leonardo da Vinci, iar buzele Mona Lisei i-au luat 10 ani pentru a le picta. Există 13.000 de tablouri de Picasso. Ce model preferi? Pictorul prolific sau cel obsedat de perfecțiune?
Alexandra Grigoroiu: Sunt undeva la mijloc, pentru că prin firea mea sunt perfecționistă, și atunci tind să duc lucrurile la extrem. Dar îmi place să am o varietate de lucrări. Până acum, am semnat peste 150 de lucrări, din care în jur de 130 au fost vândute.
Și, pentru că am ajuns la acest capitol, ca pictor ai nevoie de spațiu de depozitare a materialelor și a lucrărilor. Ai nevoie de un loc al tău, de un atelier. Însă, deocamdată, încă sunt la limita suportabilității. Evident, pe viitor îmi doresc să am atelierul meu – orice artist își dorește asta.
BVN: Povestește-mi despre premiile pe care le-ai obținut în ultimii ani.
Alexandra Grigoroiu: Primul meu premiu internațional a fost obținut în Statele Unite, la o expoziție a unei galerii. Se întâmpla în 2021. Este vorba despre “Inimă din bumbac” (“Cotton heart”), care a luat premiul III la J.Mane Gallery, din Chicago.
De-a lungul timpului, am participat la mai multe concursuri și expoziții, dar acest prim premiu mi-a validat talentul și mi-a confirmat că și alții simt ceea ce simt eu. Următorul premiu a fost cel obținut când am expus la Institutul Internațional al Acuarelei din Niigata, Japonia, pentru un tablou care se numește “Mesaj către lună” (“Message on the moon”).
Apoi am expus în Marea Britanie, pentru o cauză caritabilă, legată de mediu – reîmpădurirea Kenyei. În continuare, am avut publicate trei picturi monocromatice într-o publicație din capitala Belgiei, anume Bruxelles Art Vue. Am câștigat pentru lucrarea “Aerian” (“Airy”). Este o floare care, deși este pictată în alb și negru, transmite multă culoare, în opinia mea. „Airy” exprimă puterea de a demonstra culoarea chiar și atunci când aceasta nu există.
Următorul concurs a fost în primăvara lui 2022, unde am câștigat Premiul I, la „Dali’s Mustache”, în Spania, cu o pictură reprezentând frunze de ginko. Iar în iunie a.c., am câștigat premiul de bronz în Hong Kong, pentru „Patru anotimpuri” (“Four seasons”).
„Four seasons” este un tablou cu totul aparte, cel mai complex al meu. Și aici nu mă refer doar la compoziție în sine. Fiind realizat în decursul unui an, aceasta pictură trece printr-o paletă întreagă de emoții: de la fericire, la pierdere, dor. De altfel, fiecare anotimp lasă propria amprentă cromatică.
BVN: Este absolut remarcabil pentru un tânăr artist, cvasi-necunoscut în România, să primească atât de multă recunoaștere în străinătate.
Alexandra Grigoroiu: Așa este. Simt că am pornit pe acest drum și se deschid perspective interesante pentru mine, care mă fac recunoscătoare. Sper ca ele să ducă spre ceva frumos.
BVN: Cel mai mare vis artistic al tău? Unde ai vrea sa fii expusă, și de ce?
Alexandra Grigoroiu: Mi-aș dori să expun la Tate Gallery din Marea Britanie, dar și la MoMA din Statele Unite, pentru că îmi doresc să duc sensibilitatea mea și a lucrărilor mele acolo unde ar putea fi admirate de toată lumea.
Picturile mele nu sunt foarte clasice. Chiar dacă este acuarelă, îi dau un suflu nou și pot să o încadrez în liniile design-ului autohton.
BVN: De ce acuarela? Care este principala ei calitate?
Alexandra Grigoroiu: Acuarela, în sine, este o experiență. Este un joc – pigmentul puternic, fluiditatea și transparența ei, faptul că stai cu sufletul la gură până în ultimul minut în care se usucă. A rămâne deschisă necunoscutului și a avea încredere în acesta, este o continuă provocare. Pentru mine acuarela este o poveste și un veritabil mister.
„Bloom” 
„Dragonfly” 
„Glassy butterfly” 
„Pure green” 
„Reverence”
BVN: Ce te face să te simți împlinită, ca pictor?
Alexandra Grigoroiu: Cred că aprecierea oamenilor. Dacă reușesc să îi bucur pe cei din jurul meu cu ceea ce fac, înseamnă că acesta este sensul meu și scopul meu.
Când expui sau când oferi un tablou, cel mai frumos lucru este să observi reacția privitorului. Imediat îți dai seama dacă ai ajuns la sufletul lui. Este o emoție foarte puternică.
Alexandra Grigoroiu este unul dintre artiștii români care se regăsesc tot mai mult în galeriile internaționale. Îi puteți consulta portofoliul pe wcolorart.com , pe Opensea, acolo unde picturile sale au devenit și NFT-uri, sau pe conturile sale de Facebook și Instagram.
