BUCUREȘTI : Restaurantul „Floarea Soarelui“, sau localul cu cea mai scurtă existenţă din istoria oraşului.

Pe fondul freneziei ce cuprinsese întreaga societate românească, în urma victoriilor obţinute de armata noastră, pe teritoriul URSS, alături de aliaţii germani, în primăvara anului 1942, câteva doamne din Patronajul Român au decis să construiască un restaurant de lux, care „să fie un loc de întremare pentru ostaşii care vin de pe front“. La început, Ion Antonescu, pe atunci „şef al Statului“, s-a opus, apoi – „având în vedere că la noi, până la urmă, femeile au dreptate totdeauna“ – şi-a dat acordul, cu condiţia să fie un local „fără muzică, fără dans!“.

Fireşte, locul ales pentru construcţie a fost ultracentral: pe Calea Victoriei, alături de hotelul Athenée Palace şi vizavi de blocul al Societăţii „Mica“ (la parterul căruia era instalată vestita cofetărie „Nestor“). Proiectul localului a fost încredinţat valoroşilor arhitecţi Haralamb Georgescu şi Horia Creangă, dar, pentru că graba doamnelor din Patronaj era mare, a rezultat o construcţie cu etaj, făcută mai mult „din bârne de brad frumos încheiate“, ce „evoca un pavilion tirolez“, ce făcea notă discordantă cu arhitectură modernistă a clădirilor din jur (peste drum, blocul „Mica“ şi hotelul Splendid Parc, iar alături, hotelul Athenée, ce căpătase şi el o înfăţişare nouă). Dat în folosinţă rapid, noul restaurant era lipit „calcan“ de Athenée Palace.

„Jos erau loje care încadrau [holul înalt] fără despărţituri, în timp ce la mezanin o galerie circulară deservea lojele destinate unor întâlniri mai discrete, mai intime. Totul era din lemn, […] conceput cu mult gust“.    

„În adevăr, nimic nu împiedica pe bravul ostaş să vină acolo: nimic, în afară de scumpetea nemaipomenită. Patronajul a adus […] cei mai buni bucătari, cei mai iscusiţi chelneri. Ficaţii de gâscă din Banat, morunul din Deltă, vinurile franţuzeşti aduse de Gestapo, cutiile cu icre negre etc. năuceau“ pe toţi cei care păşeau pragul restaurantului.

Din cauza preţurilor exorbitante, „Floarea Soarelui“ – cu ciorbă de cegă“ cu vinuri de Chablis şi cu femei frumoase – nu a putut servi ostaşilor români, ci a devenit localul preferat al ofiţerilor superiori germani şi al protipendadei bucureştene.

Totul a mers bine până în ziua de 4 aprilie 1944, când, la orele prânzului, avioanele americane au bombardat cu putere mai multe zone din oraş, inclusiv acest sector al Căii Victoriei. O fotografie din arhiva Marelui Stat Major, secţia a II-a, dovedeşte că din „Floarea Soarelui“ nu rămăsese decât un schelet ce arăta jalnic.

Pe locul efemerului restaurant, în prezent se află terasa hotelului Athenée Palace.