ATUNCI ŞI ACUM: Biserica Sf. Anton – Curtea Veche

Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, monument istoric, este cel mai vechi locaş de cult din Bucureşti, care şi-a păstrat forma originală. Biserica a fost ridicată de voievodul Mircea Ciobanul (1545-1553; 1558-1559) în cea de-a doua domnie, ca Biserică Domnească, cu hramul „Buna Vestire”, notează http://www.biserica-sfantul-anton.ro/.

Biserica a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, ridicată de Mircea cel Bătrân (1386-1394/1395;1397-1418), care a întemeiat şi prima Curte Domnească la Târgovişte (1398-1401). Planul trilobat al bisericii, cu o lungime de 25 de metri şi 8 metri lăţime la exterior, reprezintă o copie a Mănăstirii Cozia. 

Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă. La interior este de remarcat catapeteasma decorată cu elemente din Vechiul Testament. Pisania originală a dispărut, dar s-a păstrat cea pusă, la 1715, de domnul Ţării Româneşti, Ştefan Cantacuzino (1714-1716), când s-a refăcut pictura, ocazie cu care a adăugat la intrare un frumos chenar de piatră, sculptat în stil renascentist. De asemenea, în interior se află mormântul ctitorului bisericii, Mircea Ciobanul, care a murit în 1559.

Poza 1: Biserica Sfantul Anton din Capitală, 2000/ SORIN LUPSA/ AGERPRES FOTO/ARHIVA
 

Foto 2: Biserica Sfantul Anton – Curtea Veche, 2022/ ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


În exterior, plastica decorativă a faţadelor este redată prin fâşii de cărămidă aparentă ce alternează cu fâşii de tencuială. Sub cornişe se află un şir de ocniţe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, constituie un progres în evoluţia arhitecturii în Ţara Românească. Prezenţa contrafortului, care sprijină zidul la exterior, cât şi decoraţiunea ocniţelor, reprezintă o influenţă arhitectonică din Moldova, influenţe aduse de soţia ctitorului, Doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareş din Moldova (1527-1538;1541-1546), conform https://www.crestinortodox.ro/.
 
Potrivit unui document datat 20 octombrie 1758, domnitorul Constantin Mavrocordat (cu mai multe intervale de domnie între 1730-1769) a mărit biserica, adăugându-i două paraclise, ale căror urme se văd foarte bine în curtea bisericii, sub forma unor pavaje peste temelii. 

Poza 1: Biserica Sfantul Anton din Capitală, 2000/ SORIN LUPSA/Credit: AGERPRES FOTO/ARHIVA
 

Poza 2: Biserica Sfantul Anton – Curtea Veche, 2022/ ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 Biserica a fost refăcută de multe ori. După incendiul din 23 martie 1847, pictura a fost refăcută de profesorul Constantin Lecca. La 22 martie 1852, după încheierea lucrărilor de restaurare, a avut loc târnosirea bisericii de către Mitropolitul Nifon, când s-a adăugat şi cel de al doilea hram „Sf. Antonie cel Mare”, pe lângă primul hram „Bunavestire”. Cea mai importantă restaurare a fost făcută în 1934, de către Comisia Monumentelor Istorice, prilej cu care biserica a căpătat aspectul său iniţial. După cutremurul din 1977, biserica a fost reparată şi s-au făcut mai multe lucrări: s-au consolidat turla, clopotniţa, treptele de la intrare în biserică; a fost restaurată pictura.

Ample lucrări de restaurare şi reamenajare au avut loc între anii 2007 şi 2009, sub directa coordonare a preotului paroh Zaharia Gheorghe, când şi pictura bisericii a fost restaurată de pictorul Romeo Andronic. În 2009 s-au serbat 450 de ani de atestare documentară, ocazie cu care s-a lansat un album aniversar. AGERPRES