Clădirea situată pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, în afara Catedralei Patriarhale, care astăzi se numeşte Palatul Patriarhiei, este un important monument de arhitectură al Bucureştiului.
A fost construită în 1907, după proiectul arhitectului Dimitrie Maimarolu, pe locul fostei săli din incinta cetăţii mănăstireşti, unde avuseseră loc adunările Divanului Domnesc, iar mai târziu întrunirile legate de Unirea Principatelor Române de la 1859, potrivit lucrării „Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti” (Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Editura Meronia, Bucureşti, 2011).
Terenul fusese trecut în proprietatea statului încă din anul 1883. În 1890 s-a decis ridicarea unui palat al Camerei Deputaţilor, fiind organizat un concurs internaţional. Cele 37 de proiecte au fost prezentate în cadrul unei expoziţii publice, proiectul arhitectului Dimitrie Maimarolu obţinând premiul I.
.jpg)
POZA 1 – Palatul Patriarhal, 1956/ Arhiva istorică AGERPRES
POZA 2 – Palatul Patriarhal din Capitală, 2020/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Membru fondator al Societăţii Arhitecţilor din România şi membru al Societăţii Politehnice, Dimitrie Maimarolu (1859-1926) şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului printr-o serie de clădiri excepţionale, precum Cercul Militar, Biserica Armenească sau Palatul Patriarhiei, însă stilul arhitectului poate fi regăsit şi în proiecte civile sau rezidenţiale. În perioada 1881-1885 a urmat Şcoala de Arte Frumoase din Paris, a fost arhitect-şef în cadrul Ministerului de Interne (din 1887).
Vechea sală a Adunării Deputaţilor, cu terenul aferent, a aparţinut Mitropoliei Ţării Româneşti, care îşi avea sediul în ansamblul de clădiri format din Catedrala Patriarhală, reşedinţa Patriarhală şi Palatul Patriarhiei. Ansamblul de clădiri este aşezat pe vatra mănăstirii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ctitorie şi danie domnească făcută Mitropoliei Ţării Româneşti de Constantin Vodă Şerban (1654-1658). Aici, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Ţării Româneşti, prezidată de mitropolitul Nifon în fosta sală a Adunării Deputaţilor, a votat actul unirii Munteniei cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române, notează www.patriarhia.ro.
.jpg)
POZA 1 – Clopotniţa şi biserica Patriarhiei din Bucureşti (placă fotografică), 1935/Arhiva istorică AGERPRES
POZA 2 – Patriarhia Română, 2020/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Palatul Patriahiei este conceput în stil neoclasic de influenţă franceză. Faţada (80 m) dinspre Patriarhie, cu un parter impozant, este dominată de corpul intrării şi de cupola sălii de şedinţe, asemănătoare celei de la Ateneul Român. Faţada principală se termină prin două volume de colţ, subordonate corpului central. În sala de şedinţe circulară (cu locuri pentru deputaţi la parter şi tribune pentru public la etaj) şi în vestibulul ce o precedă erau, până în 1948, zeci de busturi ale marilor oameni politici ai epocii, moderne: C.A. Rosetti, Dimitrie Sturdza, Barbu Catargiu, Alexandru Lahovary, Ionel Brătianu, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Take Ionescu ş.a., realizate de renumiţi sculptori, precum Karl Storck, Ion Jalea, Oscar Han etc., care au dispărut în anii regimului comunist.
Sala este acoperită cu o cupolă, în vârful căreia se află un vultur cu aripile desfăcute. Palatul este înconjurat de un parc legat prin scări monumentale de platoul Patriarhiei. Clădirea a fost prima lucrare de beton armat din ţară. De-a lungul timpului, a suferit diverse modificări, cea mai importantă fiind refacerea cupolei, care s-a prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940.
.jpg)
POZA 1 – Palatul Patriarhal, 1956/Arhiva istorică AGERPRES
POZA 2 – Palatul Patriarhal din Capitală, 2020/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Până în 1948, acest palat a găzduit Camera Deputaţilor, apoi, de-a lungul a cinci decenii, Marea Adunare Naţională şi, din nou, după 1990, Camera Deputaţilor. În 1997, aceasta s-a mutat în Palatul Parlamentului, iar fostul sediu a revenit Patriarhiei Române. Între anii 2014-2016, Palatul Patriarhiei a beneficiat de ample lucrări de consolidare şi restaurare, finanţate din fondurile Uniunii Europene, ale Guvernului României şi ale Patriarhiei Române.
AGERPRES
