Casa din str. Vicenţiu Babeş nr. 1, chiar pe colţul cu Splaiul Independenţei.

Casa din str. Vicenţiu Babeş nr. 1, chiar pe colţul cu Splaiul Independenţei. Am spus-o şi o vom mai spune, de câte ori va fi cazul, că o bună zonă din cartier, unde acum este parcul Izvor, avea o mulţime de astfel de imobile masive, de o arhitectură impresionantă, comparabile cu cele din cartierele bune ale Bucureştiului, cum ar fi Cotroceni, Primăverii, Dorobanţi etc.
De cealaltă parte a străzii, în extremitatea dreaptă a fotografiei, se poate vedea colţul unei alte clădiri masive, din splaiul Independenţei nr. 69.
Strada Vicenţiu Babeş, fostă Corbu, în prima parte a sec. al XX-lea, făcea parte dintr-o parcelare rectificată după prima sistematizare a Dâmboviţei, în anii 1880-1890, dar care a cunoscut o dezvoltare importantă abia în perioada interbelică, moment în care au fost construite aceste clădiri din imagine.

foto: Paul Filip

Din arhiva personală a echipei Cartierul Uranus