BUCUREȘTI, 1850.
„La 28 ale curgătoarei [luni iulie], mai multe salve de artilerie au vestit Capitalei serbarea Bairamului. Exceleţa Sa, Halim-paşa, comandirul oştirilor împărăteşti otomane, Vefik-efendi, comisarul împărătesc, şi toate notabilităţile ostăşeşti au mers să facă de dimineaţă rugăciunile cerute de această mare solemnitate, şi la 10 ceasuri au priimit cu cea mai mare amabilitate şi bucurie felicitaţiile Majestăţii Sale, Preaînălţatul nostru Domn [Barbu Ştirbei], a Excelenţelor Lor, locotenent-generalii Hasford şi Duhamel şi a notabilităţilor ruseşti, a Domnilor agenţi ai puterilor străine, a Excelenţelor Lor domnii miniştri şi a tuturor funcţionarilor celor mari. Seara, [h]otelurile ocupate de autorităţile otomane şi toate zidirile publice au fost iluminate foarte frumos.“
NOTĂ. După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, Bucureştiul a rămas, timp de trei ani, sub ocupaţia trupelor turceşti şi ruseşti, care au împărţit oraşul în două zone de administrare.





















