Final de săptămână exotic la Opera Comică pentru Copii

La sfârșit de săptămână, mai exact sâmbătă, 22 februarie, spectatorii Operei Comice pentru Copii au plecat într-o călătorie specială, tocmai în America de Sud, cu ajutorul spectacolului „Descoperă Amazonia”. Micuța Ama, o fetiță dintr-un sat aflat în mijlocul Junglei Amazoniene vede într-o zi o pasăre colibri și, urmărind-o se rătăcește prin pădure. În căutarea drumului către casă ea întâlnește felurite vietăți care o ajută să descopere legătura profundă între om și natură. Astfel, Pasărea, Șarpele, Broasca, Peștele și Bufnița o învață să-și asculte și să-și urmeze inima, să își păstreze astfel inocența și veselia, pofta de viață și bunătatea.

Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii s-a transformat pentru spectacolul „Descoperă Amazonia” într-o adevărată pădure magică, alcătuit din elemente naturale completate de proiecții superbe cu imagini din bazinul amazonian.

„Descoperă Amazonia prin povestea unei fetițe năzdravane care ajunge dintr-o întâmplare să cunoască lumea atât de fascinantă și misterioasă a junglei. În aventura ei, întâlnește diferite spirite și creaturi ale pădurii. Ama înțelege cum fiecare arbore secular, fiecare plantă, floare, animal sau pasăre are o istorie de povestit. Pentru a găsi drumul către casă în tainele acestui univers, ea învață să asculte altfel. Sunetele pădurii devin niște semne pe care fetița începe să le urmeze. Ea învață să pășească prin pădure fără teamă, dar cu respect și curiozitate. Își face astfel noi prieteni care o îndrumă și o ajută ca în final să ajungă fără grijă înapoi, în sătucul din apropiere.”, spun realizatorii.

Cătălin Milea, Sumeia Ananda (Columbia), Alma Costin Caldare și copilul Maya Sophie Burneci au creat un spectacol interactiv, provocându-i constant pe copiii din sală să răspundă la întrebări simple și astfel să afle mai multe despre cel mai mare fluviu al planetei. Cu ajutorul muzicii, simplă și antrenantă,personajele acestei povești exotice reușesc să transmită mesaje importante copiilor: cât de important este să înțelegem, să respectăm și să protejăm natura, să fim responsabili și să ne urmăm inima ascultând sunetele ei.

Articol realizat de Iulia Toea-Mureșan

Foto: Facebook Opera Comică pentru Copii