Fotografia oferă şi o perspectivă ciudată pentru cei care frecventează azi zona

O fotografie pe placul tuturor, credem noi. Înfăţişează clădiri care au rămas în picioare, surprinde vechea amenajare a splaiului Independenţei, vechea albie a Dâmboviţei, pasarela provizorie de la Izvor, ce înlocuise podul, demolat pentru construirea metroului; podul avea să reapară la sfârşitul anilor ’80.
Fotografia oferă şi o perspectivă ciudată pentru cei care frecventează azi zona, din linia orizontului lipsind turnul de birouri BCR (Bancorex).
Pentru pasionaţii de istorie a transportului în comun, se poate vedea că pe carosabilul splaiului, pe sensul de mers spre Unirii, liniile de tramvai dispăruseră, metroul fiind considerat un bun înlocuitor pe acea direcţie. Departe, în curba canalului, pe lângă Policlinica MAI şi prin dreptul străzii Mihai Vodă trecea autobuzul 38 sau 118 (cel puţin în anii ’70).
Amatorii de detalii sunt şi ei delectaţi: în depărtare, de partea stângă, se vedea macaraua de la şantierul blocului din str. Eforie, unde a funcţionat mulţi ani o agenţie de voiaj CFR la parter. De asemenea, dacă vă uitaţi cu foarte mare atenţie în partea dreaptă, se pot vedea de aici turlele bisericii Zlătari (cap de perspectivă al str. Mihai Vodă) şi cupola Palatului CEC (deasupra colţului policlinicii).
Tot în partea dreaptă, dar necuprins în fotografie, cartierul Izvor – Mihai Vodă era încă în picioare, însă primul rând de clădiri fusese demolat pentru realizarea staţiei de metrou Izvor. Chiar şi blocul de la Izvor 2 dispăruse, fapt ce plasează în timp fotografia cel mai devreme în anul 1978.

foto: Paul Filip

Din colecţia personală a echipei Cartierul Uranus