Amyra Badro este o balerină admirabilă, grațioasă și mereu zâmbitoare. Mi-a povestit cu emoție și bucurie despre ceea ce o face fericită: baletul, scena și aplauzele de la finalul fiecărui spectacol. A început să facă balet la vârsta de cinci ani și a știut că asta o să facă toată viața, încă din primul moment în care a pășit într-o sală de balet. A studiat la Basel, iar experiența de acolo a avut un rol major în viața ei din punct de vedere profesional. Întoarsă în România, a ales să bucure micii spectatori de la Opera Comică pentru Copii, iar până la finalul anului o puteți întâlni pe Amyra în: ,,Spărgătorul de Nuci” și ,,Poveste Vieneză”.
Vă invit să vă bucurați pentru câteva momente de universul Amyrei!
Povestește-mi experiența ta la Basel.
În urma concursului de balet Tanzolymp, am primit șase burse în străinătate: Basel, Berlin, München, Viena, Canada și New York. Am luat decizia să merg la Basel, deoarece nu aveam o situație financiară prea bună, iar cei din Elveția mi-au oferit bursă integrală, inclusiv biletele de avion pentru fiecare vacanță. Și sinceră să fiu, a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Mediul în care m-am maturizat a fost unul extraordinar pe plan profesional, cât și din punct de vedere personal. Sunt foarte recunoscătoare pentru oportunitățile pe care mi le-au oferit cei din Basel, și pentru cei patru ani petrecuți alături de niște oameni extraordinari. Chiar dacă toți acești ani au fost dificili pentru mine, neputând să fiu lângă familia mea la o vârstă atât de fragedă, acești oameni au făcut tot ce le-a fost în putință și au realizat imposibilul: mi-au oferit atâta căldură și dragoste, încât ei au devenit a doua mea familie.
Cum ai luat hotărârea de a te întoarce în România?
Am decis să revin în România, deoarece întoarcerea aici în ultima vacanță de vară, înainte să încep să lucrez în compania din Zaragoza a fost oarecum melancolică și nu mă gândeam decât la faptul că trebuia să mă despart din nou de familia mea și să plec într-un loc nou. Așa că am hotărât să rămân aici pentru o perioadă de timp, și în urma experienței din ultimul an, poate pentru o perioadă chiar mai lungă decât mă așteptam.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru balet?
La vârsta la care am început să vorbesc i-am spus mamei mele că eu vreau să fac balet, pian și vioară. Încă de când aveam trei-patru ani îi repetam zilnic mamei aceste lucruri, iar la vârsta de cinci ani mama m-a dus la prima lecție de balet, la Opera Naționala București, unde am urmat cursurile pentru copii cu doamna Magdalena Rovinescu. În clipa în care am intrat în sala de balet am știut că asta voiam să fac toată viața mea, chiar dacă aveam doar cinci ani.
Ai simțit vreun moment că ți-ai sacrificat copilăria pentru această pasiune?
Nu! Mi se adresează de multe ori această întrebare, însă răspunsul meu rămâne același. Nu mi-am sacrificat deloc copilăria, pentru mine baletul a fost copilăria mea, asta am iubit să fac oricând și la orice ora.
Îți amintești când ai urcat prima dată pe scena Operei Comice pentru Copii?
Prima dată când am urcat pe scena Operei Comice pentru Copii a fost pentru spectacolul ,,Spărgătorul de Nuci”. Am ajuns aici pentru că am fost invitată să dansez în rolul Clarei, iar mai apoi în rolul Swanildei, din baletul Coppelia. Odată ajunsă aici am fost înconjurată de oameni minunați, veseli și de o atmosferă frumoasă și familiară. Așa am luat decizia să rămân aici în continuare.
De atunci ai bucurat publicul în multe spectacole de balet, dar povestește-mi puțin despre Clara, personajul tău din ,,Spărgătorul de Nuci”.
Clara este un rol foarte apropiat de inima mea. Îmi amintesc cât de mult am muncit în primul meu an în Basel ca să pot ajunge să dansez și eu în următorul an rolul Clarei, iar visul mi-a fost îndeplinit. Așa că am iubit de la început acest rol și acest spectacol. Iar când am avut șansa să îl dansez din nou aici, am fost învăluită de un sentiment foarte puternic de fericire, și chiar și acum când vorbesc despre asta pot simți pielea cum mi se zbârlește. Nu știu cât de mult rezonez cu acest personaj, dar nu cred că este atât de important acest detaliu, deoarece asta este magia baletului. Când dansez nu mai sunt Amyra, sunt Clara, iar Clara are o altă poveste decât Amyra. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care iubesc atât de mult să fiu pe scenă. De câte ori interpretez un rol, simt fiecare sentiment al personajului, fiindcă acel personaj prinde viața prin noi, balerinii. Nu cred că este foarte potrivit cuvântul ,,interpretez” pentru că rolurile sunt trăite. În momentul în care cortina se ridică, devin personajul respectiv cu sentimentele, trecutul și suferințele personajului. Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai frumoase trăiri ale unui balerin este momentul în care realizează că publicul poate simți emoțiile pe care le trăim noi pe scenă.
De asemenea, în luna decembrie publicul te poate vedea și în baletul ,,Poveste Vieneză”, ți-ar fi plăcut să trăiești acea perioadă?
Da, mereu mi-am dorit să trăiesc într-o perioadă de genul acesta, este o perioadă elegantă și plină de grație. Rolul meu în ,,Poveste Vieneză” este fata din cuplul de tineri. Suntem doi tineri logodnici care își joacă feste: el încearcă să o facă geloasă dansând cu alte fete, iar ea la rândul ei, dansează cu alți băieți, continuându-i jocul.
În ce tip de poveste te simți mai bine?
Mă simt foarte bine în orice tip de poveste, atâta timp cât sunt pe scenă și dansez nu contează tipul de poveste, pentru că eu nu fac altceva decât să trăiesc povestea personajului meu.
Dintre personajele pe care le-ai interpretat la Opera Comică pentru Copii, cu care rezonezi cel mai mult?
Sincer, cred că rezonez foarte bine cu Quitteria, din baletul ,,Don Quijote”, firea personajului se apropie foarte mult de a mea. A fost dintotdeauna personajul meu preferat. Pe lângă rezonanța pe care o am cu personajul, îmi place și coregrafia și muzica.
Cum te simți în vârful poantelor, pe scenă?
Sentimentul pe care îl am pe scenă este unic. Nicio altă meserie nu îți poate aduce un sentiment atât de frumos ca acesta. Iar sfârșitul unui spectacol este cel mai emoționant – când ieși pe scenă și primești aplauze – este un sentiment incredibil! În momentul acela simți că toată munca depusă și toate emoțiile pe care le trăiești sunt apreciate.
Mai ai emoții înainte de spectacole?
Da, am mereu emoții înainte de spectacole, în fața oricărui public, indiferent de scenă sau spectacol. Și sunt sigură că voi avea în continuare. Este ceva firesc, emoțiile sunt bune și constructive.
Care este puterea magică a Operei Comice pentru Copii?
Este o magie care se transmite de la public la artiști și invers. Noi încercăm să transmitem magia prin spectacolele noastre publicului, iar publicul ne transmite nouă magie prin bucuria și emoțiile pe care le simt.
Interviu realizat de Andrada Popa
Foto Arhivă Personală
