Pe Cătălina Antal o cunoaşteţi din spectacole precum: ,,Erus şi Valea Răbdării”, ,,Peter Pan”, ,,Micuţa Dorothy”, ,,Flautul Fermecat”, unde a interpretat doar roluri comice. A studiat Conservatorul la Iaşi, apoi s-a transferat la Bucureşti, iar acum majoritatea timpului îl dedică Operei Comice pentru Copii în calitate de actriţă, solist volcal şi regizor tehnic.
Cu care personaj pe care îl interpretezi în spectacolele din acestă stagiune te asemeni cel mai mult?
Cel mai mult îm place Michael din Peter Pan, pentru că e un băieţel agitat. Îmi place să îl joc şi pot spune că mă distrez în acest spectacol, nici nu simt când începe sau când se termină.
În ,,Erus şi Valea Răbdării” dai viaţă la trei personaje, cum reuşeşti să le diferenţiezi?
Da, în ,,Erus şi Valea Răbdării” sunt copilul, înţeleptul şi spiriduşul. Toate scenele sunt foarte scurte, nu apuc să conturez foarte bine personajele, este pur şi simplu o conştientizare de moment si mizez pe asta. Înţeleptul este primul meu rol ,,serios” de la Opera Comică pentru Copii, în rest am doar roluri comice, a fost o provocare pentru mine.
La Opera Comică pentru Copii eşti actriţă, solist vocal şi regizor tehnic. Crezi că o să vină momentul în care te vei focusa doar pe o latură?
Pot spune că sunt într-un moment de căutare, în care încerc să îmi dau seama de direcţia pe care vreau să o iau. Îmi plac toate trei la fel de mult! Dar sunt într-un punct al vieţii în care ar trebui să îmi definitivez o direcţie, sau dacă nu îmi definitivez o direcţie măcar să îmi prioritizez o latură. Într-un fel e haos, dar mie îmi place foarte mult!
Ce presupune mai exact meseria de regizor tehnic?
Meseria de regizor tehnic diferă destul de mult de sala pentru care este responsabil. Acum sunt regizor tehnic la Sala UnderGrant, unde spectacolele sunt mult mai complexe şi trebuie să coordonez echipa tehnică – lumini, video, sunet şi maşinişti.
În ce ipostază te simţi mai confortabil pe scenă, ca solist vocal sau ca actriţă?
La Opera Comică pentru Copii am privilegiul de a le îmbina, aici cânt şi joc. Nu am avut ocazia să le diferenţiez prea mult. Cu toate că prima dată am început să studiez muzica, mai apoi am început să cochetez şi cu actoria.
Când ai început să studiezi actoria?
Nu am studii de actorie. Am studiat Conservatorul, primii doi ani i-am făcut la Iaşi, iar următorii doi la Bucureşti. La Iaşi Conservatorul şi Facultatea de Actorie sunt în aceeaşi clădire, doar că la etaje diferite, şi m-a ajut foare mult să intereacţionez cu cei de la actorie, cumva m-a ajutat să îmi deschid drumul. Actoria a venit în viaţa mea ca ceva natural, am început să mă implic în cât mai multe proiecte şi aşa am ajuns să joc. Îmi amintesc cu drag că prima dată am jucat într-un spectacol de teatru în anul II de facultate la Teatrul Naţional din Iaşi, în spectacolul ,,Visul unei Nopţi de Vară”, în regia lui Radu Afrim. Pentru mine a fost o experienţă inedită să fac parte din distribuţia acestui spectacol, pot spune că a fost o întâmplare. Când a avut loc castingul eu m-am dus acolo doar ca să îmi susţin prietenii, dar mi-am făcut curaj şi m-am înscris pe loc, am spus singurul monolog pe care îl ştiam şi am cântat.
Cum ai ajuns pe scena Operei Comice pentru Copii?
În anul în care m-am transferat la Bucureşti, am lucrat la clasă spectacolul ,,Peter Pan” şi când s-a montat la OCC am fost solicitaţi câţiva dintre noi. După ,,Peter Pan” a urmat ,,Flautul Fermecat”, ,,Micuţa Dorothy”, apoi mi-am început cariera de regizor tehnic.
Cum descrii publicul Operei Comice pentru Copii?
Iubesc publicul format din copii, căci sunt sinceri, îmi pun un ,,plasture” peste orice stare, durere. Energia copiilor poate ridica un artist, dar în acelaşi timp îl poate doborî în scenă. Îmi amintesc că în timpului unei reprezenaţii a spectacolului ,,Peter Pan”, copiii deveniseră foarte agitaţi şi vocali, iar noi jucam în gol. E mereu o provocare să menţii atenţia copiilor şi asta ne face să dăm totul pe scenă. Scopul nostru este să îi facem pe cei mici să vadă pe scenă ceva magic.
Ce este indispensabil pentru un solist vocal?
Pe lângă voce şi sănătate fizică, este foarte importantă emoţia. Un solist degeaba cântă perfect şi are o tehnică vocală impecabilă dacă nu transmite nimic. Cu toate că nu există perfecţiune, dacă ai senzaţia că ai atins perfecţiunea, unde te duci mai departe? Practic este o căutare continuă….
Tu ce vrei să transmiţi atunci când eşti pe scenă înafară de mesajul fiecărui personaj?
Sinceritate, încerc foarte mult să merg pe adevăr. Adevărul este cel mai simplu, dar şi cel mai complicat, important este să reuşeşti să ajungi la el.
Cum te autoevaluezi?
Sunt foarte critică cu mine şi am un simţ al ridicolului destul de ridicat, dar în acelaşi timp asta nu m-a împiedicat să joc diverse roluri comice precum Michael din ,,Peter Pan” sau căţelul Tic-tic din ,,Micuţa Dorothy”. Deseori ţin cont de feedback-ul pe care îl primesc din exterior, pentru că eu am mereu senzaţia că aş putea mai mult.
Care este cel mai mare vis al tău?
Când eram mică voiam să devin cântăreaţă, vedetă, după care am luat o pauză de la muzică. Când eram la Conservator visam că o să devin mare soprană pe scene internaţionale. Când m-am mutat în Bucureşti mi-am dat seama că de fapt nu mă potrivesc în lumea operei, eu sunt o persoană ludică. Momentan mă bucur de prezent şi încerc să nu ratez nicio oportunitate.
Cum descrii Opera Comică pentru Copii?
OCC este Ţara Minunilor, iar fiecare copil este Alice.
Interviu realizat de Andrada Popa
Foto: arhivă personală





















