Grand Hotel de France cu restaurantul Vârful cu Dor la parter şi Biserica Zlătari

Foto: anul 1906.
Grand Hotel de France cu restaurantul Vârful cu Dor la parter şi Biserica Zlătari fără zidurile exterioare întregi, ele fiind demolate la anul 1903.
În dreapta, pe Lipscani colţ cu Calea Victoriei se vede şi imobilul Societăţii de asigurări Dacia (care la acel moment avea şi turnuleţul de pe colţ) construit după planurile arh. Alexandru Orăscu pe locul fostului Han Filipescu înălţat la sfârşitul veacului al XVII-lea de căpitanul Constantin Filipescu (potrivit doamnei Ţurlea în volumul Centrul financiar al Bucureştiului, 2011, paginile 82-83).
Pe partea stângă încă nu se ridicase imobilul vechi al Librăriei Socec.
Pe Calea Victoriei se văd şine de tramvai şi un tramvai care vine spre fotograf.
Sursa foto: Facebook, Bucureştiul secret.

de Belkine Gabriel