ATUNCI ŞI ACUM: Cheiul Dâmboviţei în zona străzii Mihai Vodă

În Bucureşti, podurile peste apa Dâmboviţei au existat din timpuri vechi, cel puţin în dreptul vadurilor principale, însă menţiuni documentare nu există decât începând cu secolul al XVI-lea. Un act din 1623 aminteşte de podul ”răposatului Mihail-voevod”, aşadar de acela pe care Mihai Viteazul îl făcuse spre a lega direct oraşul de mânăstirea lui (Mânăstirea Mihai Vodă), se arată în volumul ”Istoria Bucureştilor” de Constantin C. Giurescu (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966).

 

Conform planului Bucureştilor alcătuit în 1791 de ofiţerul austriac Ernst, de la Curtea-Nouă cobora un pod, care, trecând Dâmboviţa pe la Mihai-Vodă, răspundea în Podul Mogoşoaiei. Un altul lega, pe malul stâng, cele două poduri de peste Dâmboviţa: Podul Mihai-Vodă şi Podul Izvor, se arată în lucrarea menţionată.

 

Pentru prevenirea inundaţiilor, la sfârşitul secolului al XVIII-lea au fost reparate podurile peste Dâmboviţa, care erau construite din lemn. Alexandru Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti, a pus să se sape (în 1774, apoi în 1795) un şanţ lung de zeci de kilometri în care erau dirijate apele râului umflate de ploi şi de topirea zăpezilor. Între 1799-1801, Alexandru Moruzi ia măsuri pentru înălţarea malurilor, construieşte poduri noi şi le consolidează pe cele vechi. Primele măsuri de anvergură împotriva inundaţiilor au fost luate în 1839, iar primele lucrări de amenajare şi canalizare a Dâmboviţei vor începe abia spre 1880, se menţionează în lucrarea ”Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă” de Adrian Majuru (Editura Compania, Bucureşti, 2003).

 


Foto 1: Râul Damboviţa, zona Podului Mihai Vodă (1956) / Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Cheiul Damboviţei în dreptul străzii Mihai Vodă (2018) / RADU TUTA / AGERPRES FOTO


În planul lui Borroczyn, din 1844-1846, sunt înfăţişate zece poduri, între care şi podul Mihai-Vodă, celelalte fiind la Cotroceni, Izvor, Calea Victoriei, Calea Rahovei, Bd. Coşbuc, Şerban-Vodă, Radu-Vodă, Văcăreşti şi Vitan.

 

În perioada de după cucerirea Independenţei şi până la Primul Război Mondial, au fost întreprinse lucrări de rectificare şi adâncire a cursului Dâmboviţei, pentru a feri oraşul de inundaţiile care aveau loc periodic. Această lucrare edilitară de mari proporţii a fost realizată după planurile întocmite de arhitectul Grigore Cerchez. Lucrările au fost executate de antreprenorul francez A. Boisguerin. Începute la 21 noiembrie 1880, lucrările au durat până în 1883. Peste malurile taluzate s-au construit podurile care, în 1889, erau în număr de 12, dintre care şapte de piatră – între acestea şi Podul Mihai Vodă – şi cinci de fier. (”Istoria Bucureştilor” de Constantin C. Giurescu)


Foto 1: Râul Dâmboviţa, Podul Mihai Vodă (1961) / RADU CRISTESCU / Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2:  Cheiul Dâmboviţei (2018) / CRISTIAN DURLECI / AGERPRES FOTO


În secolul XX, după al Doilea Război Mondial şi până la începutul anilor ’80, pe podul Mihai Vodă circulau tramvaie.

 

Podul Mihai Vodă a fost afectat de cutremurul din 1977. Odată cu sistematizarea Dâmboviţei de la începutul anilor ’80, care a constat în adâncirea şi betonarea albiei, podul Mihai Vodă a fost demolat şi apoi nu a mai fost refăcut. AGERPRES