Foto: început de 1900, în dreapta se vede şantierul Palatului Poştei, precum şi Biserica Zlătari înconjurată de ziduri în care sunt amenajate magazine, precum o farmacie pe colţ.
În partea stângă, la extremă, se vede casa Prager (Calea Victoriei, nr. 9), de fapt „….casa poetului Ienăchiţă Văcărescu, ajunsă prin 1820 în stăpânirea logofătului Ştefan Bellu, a fost transformată pe la 1887 în magazin de blănuri de negustorul bucureştean Sigmund Prager.
Barbu Bellu era nepotul baronului Dumitru Bellu, fiul lui Ştefan Bellu…”, conform lui Constantin Bacalbaşa în volumul „Bucureştii de altădată”, volumul I, Ed. Eminescu, 1987, pagina 51.
Cinema Pathe-Hotel de France.
Grand Hotel de France, Calea Victoriei, nr. 17
Grand Hotel Lafayette, Hotel 7 Noiembrie, Hotel Victoria.
Proiecţiile de film au demarat din anul 1909, iar după alte surse chiar din 1905, în sala de sus a hotelului, sub conducerea electricianului Anton C. BOTTEZ, din volumul „Amintirile unui spectator, 1899-1910” de M. Faust Mohr, Bucureşti, 1937, pag. 149. In orice caz, in anul 1911 aparea in paginile ziarelor bucurestene sub numele de cinema Pathe pe Calea Victoriei, dar si sub numele de cinema „Hotel de France”.
Hotelul numit „Grand Hotel Lafayette” în anul 1936 se afla pe Calea Victoriei, nr. 11, apoi numit Hotel „7 Noiembrie” prin anii 50-65, apoi Hotel Victoria (1965-1977) şi urmare a avariilor grave pe partea din spate a imobilului (din strada Ilfov şi intersecţia străzii Lipscani cu strada Domniţa Anastasia) pricinuite de cutremurul din 4 martie 1977 a fost dărâmat ulterior (în anul 1979), iar până pe la mijlocul anilor 90 a fost spaţiu viran, apoi fiind construit imobilul circular al Bancorex prin anul 1995-1997.
A fost construit pe la 1822-1825 ca han Damaris pe locul unor case boiereşti. Hanul aparţinea marelui logofăt DAMARIS şi DĂMĂROAIEI şi a fost cumpărat în vremea paşoptiştilor de boierul Iordache GOLESCU.
În anul 1855 hanul este modernizat şi amenajat ca „Otel de Franţa” („… o mică clădire cu un etaj vopsit în coloare galbenă. Sus era hotelul compus din câteva camere, şi jos cafeneaua în care intrai coborând câteva trepte în subsol…” dar şi câteva prăvălii, conform lui Constantin Bacalbaşa în volumul „Bucureştii de altădată”, vol I, Ed. Eminescu, 1987, pagina 51), pentru ca în anul 1860 să treacă în posesia hotelierului Tănăsache ELIAD, ginerele proprietarului care va franţuzi numele hotelului în Hotel de France, apoi în Grand Hotel de France, pentru ca în anul 1881 să îl dărâme şi în anul 1882 să finalizeze un hotel nou şi modern numit întâi Grand Hotel, apoi Grand Hotel Lafayette, construit după planurile arhitectului George ROSNOVANU (1851-1896).
În anul 1912, Nicolae Ghica-Comăneşti îl cumpără prin Elena Ghica cu 2,5 milioane de lei aur.
La parter, inaintea Marelui Razboi, pe coltul Caii Victoriei cu strada Lipscani, nr. 10 se afla sucursala Băncii Marmorosch-Blank (in acei ani sucursala figura pe strada Lipscani, nr. 10, asa incat este tare posibil aici sa fi fost si nu in locul sucursalei Bucuresti a BNR), inlocuita dupa Marele Razboi, candva spre sfarsitul anilor 20-inceputul anilor 30 cu Banca Moldova.
Hotel de France era în anul 1915 sub numele de „Grand Hotel” în proprietatea Cotnăreanu I. L. & Slocever D.N.
În toamna anului 1853 Hotel de France exista şi apărea în volumul scris de irlandezul Patrick O’BRIEN şi tipărit în anul 1854 la Londra sub numele de “Journal of a Residence in the Danubian Principalities in the Autumn and Winter of 1853” şi retipărit în anul 2016 la Editura Humanitas sub numele de “Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna şi iarna anului 1853”, traducere şi cuvânt înainte de Constantin ARDELEANU, ca “…fiind cel mai bun hotel al oraşului…patronul acestuia şi soţia lui fiind extreme de politicoşi şi amabili. Preţul pentru o cameră bună, mic dejun şi cină este de vreo 12 şilingi pe zi, tarif obişnuit în toate hotelurile din Bucureşti”.
În anii dinaintea primului război mondial, la parter s-a aflat o renumită berărie numită „Vârful cu dor”, transformată în anii interbelici în restaurant, iar la subsol a funcţionat până în anul 1940 un local de noapte, Tunel de France, intrarea fâcăndu-se prin strada Mihai-Vodă, iar în anul 1931 acesta apare sub numele de „La peştele viu”, vezi şi foto de mai jos.
În anul 1928 berăria „Vârful cu dor” era situată pe Calea Victoriei, nr. 9 şi era în proprietatea lui Costamagna V., iar restaurantul „Vârful cu dor” era pe Calea Victoriei, nr. 11.
În anii după 1950 la parter, pe colţ, se găsea magazinul Adolescentul, de asemenea la parter se găsea restaurantul şi barul hotelului, iar în spatele imobilului aveau ateliere cei mai buni pălărieri ai oraşului.
La cutremurul din 4 martie 1977, în camera 101 a Hotelului Victoria a murit şi cântăreaţa de muzică populară Filofteia Lăcătuşu (7 iunie 1947-4 martie 1977) împreună cu soţul ei, Mite Lăcătuşu, care veniseră în capitală pentru înregistrarea unui nou disc, conform amănuntelor din volumul „Filofteia Lăcătuşu, un cântec stins la 30 de ani” de scriitorul gorjan Dorin Brozbă. Astfel, cei doi soţi au ajuns la hotel vineri, 4 martie 1977, la orele 21,00, „…la ora 21,05 au urcat în camere după ce, mai înainte comandaseră câte o bere şi câte o cafea pentru fiecare…”, iar la orele 21,22 s-a declanşat urgia.
Foto: anul 1901, reclama Grand Hotel de France in stil Art Nouveau.
Sursa: Facebook, Caleidoscop.
