Situat în centrul istoric al Bucureştiului, Hanul lui Manuc este unul dintre cele mai importante obiective turistice şi monumente istorice ale Capitalei.
Colaj foto AGERPRES
Foto 1: Piaţa şi Hala Unirii din Bucureşti (1957)/Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Hanul lui Manuc; vedere dinspre Splaiul Unirii (2018)/RADU TUTA/AGERPRES FOTO
În a doua jumătate a anului 1806, Manuc Bei (n. 1769, Rusciuk, azi Ruse – m. 1815), un armean înstărit care se stabilise la Bucureşti, în urma războiului ruso-turc, a început să construiască hanul care-i va purta numele. Terenul, pe care urma să fie ridicat hanul, făcuse parte din patrimoniul Curţii Domneşti, fiind achiziţionat de Manuc Bei împreună cu mai multe terenuri.
Manuc Bei şi-a dorit, de la început, ca hanul să aibă o arhitectură nouă, diferită de cea a hanurilor-cetăţi, neatractive şi întunecate. ”Hanul era compus din subsol, parter şi etaj. La subsol se aflau 15 pivniţe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, 16 camere de servitori şi bucătari, 4 odăi laterale şi un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeţi. De asemenea, în mijlocul curţii pavate cu piatră de râu se afla o cafenea cu toate dependinţele ei şi o grădină cu fântână arteziană”, potrivit lucrării ”Istoricul Hanurilor Bucureştene” de George Potra.
De asemenea, partea din curtea interioară a fost realizată din lemn ”cu galerii în arcade sculptate, la care te duceau scări largi şi monumentale”, ”cu ornamente de stuc deasupra şi dedesubtul uşilor şi ferestrelor şi cu baluştrii de lemn ai parapetelor”, în care scara pornită din stilul oriental este ”transformată în element permanent cu ajutorul simplei propteli”, notează aceeaşi sursă.
Colaj foto AGERPRES
Foto 1: Hanul lui Manuc (1971)/VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Hanul lui Manuc (2018)/ RADU TUTA / AGERPRES FOTO
La 26 mai 1812, în Salonul Voievodal de la Hanul lui Manuc s-a încheiat pacea de la Bucureşti, care a pus capăt războiului ruso-turc (1806-1812). La o distanţă de aproape 100 de ani, tot aici au avut loc discuţiile premergătoare intrării României în Primul Război Mondial, fiind gazda întâlnirilor partidelor politice.
În urma cutremurului de la 11 ianuarie 1838, hanul a fost avariat. După mai multe încercări eşuate de reparare a clădirii, în 1841 sau 1842, Murat, fiul lui Manuc Bei, moştenitor cu drepturi depline, a decis să vândă hanul, deoarece costurile reparaţiilor ar fi depăşit cu mult veniturile din păstrarea hanului. Pitarul Dimitrie Iconomidis (Economu) a continuat exploatarea hanului până în 1860. Hanul scos, din nou, la vânzare, în 1861-1862, a fost cumpărat de Lambru Vasilescu, care a transformat, reparat şi botezat Hanul Manuc cu numele ”Marele Hotel Dacia” (Grand Hotel de la Dacie), care a fost deschis în 1874. Cele două săli mari ale Hanului au început să fie folosite pentru petrecerile lumii bune a Capitalei şi pentru diferite evenimente mondene.
Hanul a fost vândut la licitaţie în 1881. Prin ordonanţa de adjudecare nr. 812/1881, toate construcţiile care aparţineau fostului Han Manuc au intrat în proprietatea lui Al. G. Băicoianu, până în 1916, când a murit şi a rămas moştenire copiilor săi. Instalarea comuniştilor la putere a dus la naţionalizarea Hanului, care a intrat, ulterior, în circuitul unităţilor de alimentaţie publică. A reuşit să supravieţuiască demolărilor impuse de Nicolae Ceauşescu.
Colaj foto AGERPRES
Foto 1: Hanul lui Manuc (1971)/VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Hanul lui Manuc (2018)/ RADU TUTA / AGERPRES FOTO
În 1999, arhitectul Şerban Cantacuzino (moştenitorul familei Băicoianu, ultima proprietară a clădirii) a demarat procesul de retrocedare, reintrând în posesia ei la începutul anului 2007. În acelaşi an, hanul a fost închis pentru renovări, fiind redeschis în iulie 2011. De-a lungul timpului, Hanul lui Manuc a mai fost renovat în 1848, 1863, între 1966-1970 şi 1991-1992.
AGERPRES
