Nu merg des în parcul Sebastian, deși mi-i la o aruncătură de băț.
Mi se face greață de mizeria în care zace!
Fîntîna… nu mai funcționează; e astupată.
Iarba… s-a ars – trei sferturi din spațiul verde e numai țărînă, pămînt bătătorit. E mai multă iarbă-n țarcul dulăilor decît în preajma locurilor unde se joacă copiii!
Cînd treci pe aici te uluiește ceața care-nconjoară parcul.
Doar că nu e ceață; și nici dulcea lumină a-nserărilor de toamnă: e praf, un praf cumplit.
E mai mult praf în Parcul Sebastian decît pe șantierele din preajma Bucureștiului.
