de Ando și HM
Nevoia de-a ne ști casa-n siguranță ne-a însoțit dintotdeauna, adaptîndu-se odată cu vremurile. De la cîinele din bătătură pîn’la sistemul de securitate cu senzori de mișcare și camere video e o lume distanță.
Odată cu viețuirea la oraș, în comun, oamenii au descoperit că nu-i simplu să fii sigur atuncea cînd șezi la bloc.
O clădire cu apartamente nu-i un lucru ușor, mai ales cînd a fost construită înainte de apariția unor facilități care par la îndemînă: are spații comune care se cer întreținute, are nevoia de-a fi alimentată sistematic cu combustibil pentru sistemul de încălzire și – de ce nu? – trebuie, cumva, păzită.
De-aceea băgăm de seamă, la o sumedenie de blocuri interbelice, existența a fel de fel de intrări secundare, folosite pentru evacuarea gunoiului și pentru aprovizionare. Găsim, de asemenea, o sumedenie de chițimii în care ședea personalul de serviciu: îngrijitori, fochiști…
Sigur, luxul de-a avea și „concierge” era o alegere: ușile principale se pot încuia și sonerii se pot monta. Și nu știm azi dacă acel portar avea doar rol de pază; sigur dădea cu mătura, se ocupa de întreținerea ascensorului; cine știe cîte mai făcea!
Dacă cineva crede că vreodată s-a construit cu larghețe, se înșeală. Să prevezi din proiect o cămăruță-n plus te pune la cheltuieli și nimănui nu-i plac cheltuielile. Așa că nu orice bloc vechi a avut și portar – și, cu siguranță, în ziua de azi spațiile gîndite pentru pază au fost converite în mini-garsoniere, ateliere, spații de depozitare. Ce să mai zici de ferestrele zidite ori astupate…
Un lucru-i sigur: pe-atunci conta mult să se construiască frumos; și eficiența să fie deghizată în eleganță. Cînd pătrunzi în vreun hol de bloc interbelic, găsești treaba asta aplicată c-o naturalețe ce ne uimește-n ziua de azi.
Habar n-avem dacă, în exemplele înfățișate mai departe, blocurile astea aveau sau nu cămăruțe de paznic. Știm doar că, în apropierea ușii, găsim ferestruici – mascate cu stil – de unde, la o adică, se putea vedea cine dă să intre. Le-am ales în special pe cele interbelice, pentru că atunci avîntul construirii de blocuri individuale a fost maxim.
