Hai să redenumim Bucureștiul, să se numească Municipiul Regele Mihai I, să fie treaba treabă!

[PRIORITĂȚI] După ce-au terminat de rezolvat problemele esențiale ale Bucureștiului, primarul general Firea și consilierii generali PNL se ocupă de lucruri nobile, fine, chiar regale:

► Firea vrea să schimbe denumirea Parcului Herăstrău în Parcul Regele MIhai I.

Firea e la a doua încercare de folosire a numelui regelui defunct pentru propriul prestigiu, a încercat cu o propunere de redenumire a Pieței Victoriei în Piața Regele Mihai I și noi am explicat de ce așa ceva e o mare tâmpenie.

Din nou ne lovim de lipsa îngrozitoare a lui Firea de cunoaștere a istoriei orașului pe care-l administrează. Parcul Herăstrău e amenajat în anii ’30 sub coordonarea ing. Nicolae (Nae) Caranfil, susținut de regele Carol al II-lea și parte a Lunii Bucureștilor, un festival de realizări edilitare. Inițial se numește „Parcul Național Regele Carol al II-lea”, apoi după abdicarea lui Carol în 1940, doar „Parcul Național”. După 1948 comuniștii îl redenumesc „Parcul de cultură și odihnă I. V. Stalin”, iar în anii ’60 se ajunge la denumirea actuală – Herăstrău, amintind de comuna suburbană care se găsea acolo înainte. „Herăstrău” e o denumire intrată în conștiința publică bucureșteană și trebuie să rămână așa, pentru că păstrează memoria orașului.

► Consilierii generali PNL vor să schimbe numele șoselei Kiseleff (segmentul dintre Piața Presei și Arcul de Triumf) în Bulevardul Regele Mihai I .

Consilierii PNL și-au regăsit filonul regalist după moartea regelui Mihai și au redactat o expunere de motive în care îl slăvesc pe Mihai mai scârbos decât îl slăvea propaganda pe Ceaușescu. Plus că nici acești consilieri nu cunosc istoria bucureșteană.

Șoseaua Kiseleff a apărut în a doua parte a anilor 1840, iar în anii 1850 era deja lățită, cu alei pietonale și prelungită. Inițial nu se găsea în interiorul limitei administrative a Bucureștiului, reprezentată de Bariera Mogoșoaiei (Piața Victoriei de azi). Șoseaua a devenit un loc de promenadă pentru lumea bună, au apărut în lungul ei vile luxoase, Arcul de Triumf și Hipodromul din capăt (unde e azi Piața Presei). Aici aveau loc acum un secol și mai bine celebrele bătăi cu flori de la Șosea. Rămâne o zonă aerisită, frumoasă și scumpă.

Denumirea s-a dat în onoarea contelui Pavel Dmitrievici Kiseliov (Kiseleff), liderul administrației militare ruse a Țării Românești (1829-1834). Președinte plenipotențiar al divanurilor Moldovei și Țării Românești, contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor Organice, practic primele Constituții din istoria Valahiei și Moldovei, introduse în 1831, respectiv în 1832. Regulamentul organic, elaborat de un grup de boieri munteni și moldoveni, era o lege organică cvasi-constituțională. Conservator în esență, documentul aducea reforme care au pus baza occidentalizării societății. Regulamentul a oferit celor două principate primul lor sistem comun de guvernare. Așadar, progres!

Ca ambasador al Rusiei la Paris între 1856-1862, Kiseleff a susținut unirea Principatelor Române. Deși reprezentant al unei ocupații străine, Kiseleff a ajutat teritoriile pe care le-a guvernat să avanseze pe scara civilizației, iar artera bucureșteană care-i poartă numele și-a schimbat doar o dată și pentru scurt timp denumirea, din motive politice:

1. În expunerea de motive, consilierii PNL spun că a existat o perioadă în care șoseaua Kiseleff a purtat numele regelui Mihai: 1940-1944. Pentru că nu știu istorie, nu oferă contextul: redenumirea s-a făcut pentru că România era în alianță cu Germania Nazistă și șoseaua purta numele unui general rus, lucru care nu dădea bine și îi deranja pe germani. Deci a fost o redenumire „recomandată”, de-asta a durat doar până în 1944, când România a trecut de partea Aliaților.

2. Schimbarea sensului denumirii arterei din șosea în bulevard e tembelă. Șoseaua definește un drum care duce afară din oraș, în timp ce bulevardul este o stradă lățită cuprinsă în interiorul limitelor orașului. Credem că e clar din ce-am povestit mai sus de ce e important ca drumul ăsta să rămână șosea.

Nu ne mai facem bine. Cei care administrează orașul se ocupă numai de chestii de suprafață și în București e din ce în ce mai greu să trăiești, să te miști (pe jos sau în trafic), să respiri. Nu trebuie tolerat ca persoane ce ocupă vremelnic niște funcții publice să rescrie istoria Bucureștiului din ignoranță, diletantism sau interese politice meschine.

Hai să redenumim Bucureștiul, să se numească Municipiul Regele Mihai I, să fie treaba treabă!

EDIT: CGMB a aprobat propunerea lui Firea, Parcul Herăstrău încetează să existe și în schimb avem Parcul Regele Mihai I. CGMB a aprobat și propunerea consilierilor PNL și jumătate din șoseaua Kiseleff devine b-dul Regele Mihai I.

EDIT 2: E nevoie urgentă de modificarea legii administrației publice locale în sensul adăugării unor filtre competente (Academia Română/Institutul de Istorie etc.) când consiliile locale vor să modifice nume de artere, parcuri, piețe etc. în localități.

EDIT 3: Suntem primii și singurii care contestă deciziile astea aberante. Ne întrebăm de ce ONG-urile preocupate de orașul ăsta n-au reacționat până acum. Nu e pe agendă subiectul?