de Constantin Gheorghe
Bă, are și campania ”Muie, Firea!” limitele ei! Să spui că aplică nu știu ce directivă NKVD din anii ocupației sovietice e deja moartea minții! Chiar se aștepta cineva ca delimitarea benzilor unice de circulație pentru transportul în comun în București să aibă happy end? Sper că nu suntem chiar atât de proști!
Într-un oraș în care nu se respectă nicio regulă, cine ar accepta să i se ia de sub nas o bandă de circulație, fără să se împotrivească? Bucureșteanul este prin definiție omul unidimensional: s-a născut cu volanul în mână, cu el în mână moare!
Ce nu vrem noi să înțelegem este cu Bucureștii sunt un oraș în tranziție, în care se produc schimbări dramatice în materie de structură economică și socială. După 1990 s-a dezvoltat haotic. Infrastructura de transport n-a ținut pasul cu dezvoltarea aberantă a unor zone, cum este zona de nord a orașului, cu cea mai mare producție de ”corporatiști” pe metrul pătrat din lume. Traficul este de tip ”inundație”: valul de dimineață, când haite uriașe de sclavi pe plantația corporației se îndreaptă spre locul de muncă, fie din oraș, fie din noile cartiere dormitor de la periferia lui, și valul de seară, când haitele se retrag la adăpost, după vreo bere linsă prin crâșmele orașului. Între cele două momente întemeietoare, Bucureștii sunt un oraș normal, în care se circulă aproape lejer.
Crede cineva că poate rezolva tipul ăsta de circulație? Ei bine, îi urez succes! Nu dimensionează nimeni-chiar dacă ar exista bani și spațiu pentru asta!-rețelele de transport, străzile și bulevardele, după maximele de dimineață și de seară. Ar fi și total anti-economic.
Ce ar fi de făcut? Păi, în loc să punem noi obstacole în calea fluidizării circulației, de genul acestor benzi unice pentru transportul în comun, să începem să le desființăm. Pentru că sunt câteva puncte obligate de trecere, care distrug traficul, dacă se întâmplă ceva: accident, ploaie, inundație, etc. Nu cred că a construi pasaje sub și supraterane e o idee proastă, și nici n-ar costa o avere. Dacă se circulă mai repede, crește și viteza comercială a mijloacelor de transport în comun, ca atare poți reduce timpul de așteptare în stații, prin mărirea numărului de mijloace de transport. Este cea mai rapidă soluție.
O altă soluție ar fi stimularea dezvoltării altor zone ale orașului, care să fragmenteze valul de dimineață, și pe cel de seară, să micșoreze distanțele parcurse de angajați la și de la muncă, și să evite trecerea prin zona centrală, care este punctul sensibil al traficului în București. Restul măsurilor cer timp și se pot rezolva în timp, dacă nu le abordăm isteric, și nu le gestionăm la fel.
Ceea ce pățește acum Firea este consecința plierii ei pe soluțiile ”opiniei publice”, de fapt o mână de idioți, care are soluții la orice. Soluții populiste, absolut cretine, care n-au nicio expertiză în spate, ci numai impresii. ”Comparaioson n est pas raison!” Cu toate astea ni se tot spune: ”Dacă la Amsterdam merge cu bicla, de ce n-ar merge și la București?” Pentru că Amsterdamul nu-i București, idioților! Dacă vrem să se schimbe ceva, căutăm soluții la probleme orașului în oraș, nu în alte orașe! Chiar dacă toți avem acces la aceleași tehnologii, soluțiile nu pot fi identice peste tot.
Asta e: populismul soluțiilor simple, și lipsa de spirit critic, au mai făcut niște victime. Și este doar începutul. Urmează un referendum de destituire a primarului general și a primarilor de sector, după care salvatorii nației vor introduce navigația cu vele pe străzile orașului. Și trotinetele trase de câini, cu celebrul #rezist în coadă. Să trăiți bine!
