scris de Ando și HM
Nici nu știi cum s-o iei, da’ tre’ să-ncepi cumva. Poate așa:
Un „Milletrecento” pe care l-am mai văzut – și care zace tot mai ruginit. A fost o mașină excepțională – o frumusețe, o adevărată frumusețe – echilibrată și fără cusur. Nu-i de mirare că italienii i-au păstrat proporțiile cînd au creat Fiaturile 124 și 125… (125, pozat de Mihail Manea)
Cu Fiaturile astea s-a umplut o lume: le-au produs, în spatele cortinei de fier, sîrbii, polonezii (125-ul) și – bine-nțeles – rușii (124-ul). Industria socialistă – greoaie – n-avea de ce să se miște, să se modernizeze; așa că a tras de modelele ajunse învechite pînă-nspre secolul 21.
Polonezii au făcut un soi de experiment din Fiatul 125, și-așa a ieșit în lume FSO Polonez; o mașină destul de greoaie (deși designul era furnizat de Giugiaro), dar cu oareșce pretenții de modernitate pentru sfîrșitul anilor ’70. Mihai Alexandru Pop l-a pozat – dar nu la noi, firește.
Polonezii l-au adus spre anii 2000, noi am tras de Dacia cît am putut; iar rușii au întins Lada pîn-la exasperare…
Deși niciodată nu i-a dat stilul afară din casă, rușii au încercat să fie, cumva, în rînd cu designul european. Cînd era clar că e nevoie de o mașină mai modernă, au inventat Samara (sau, la ei, Sputnik). Nu prea grozavă ori zveltă, era totuși o diferență, nu? Era, la mijlocul anilor ’80. Lada „clasică”, desigur, s-a fabricat în paralel. Dar și de modelul ăsta nou n-au știut cînd să se despartă: l-au lungit. L-au făcut cu cinci uși…
… cu patru…
… iar după aia, l-au înlocuit cu urîțeniile astea.
… iar azi chinuie designul Loganului.
O altă-ncercare sovietică de a crea o mașină mai socotită a fost Moskviciul Aleko; modelele precedente ale mărcii erau cu adevărat arhaice. Tot Mihail Manea l-a prins recent:
Ce să-i zici? Banală și mare, fără să fie vina ei: era o inspirație după o altă mașină banală și mare – anume Simca 1307. Venise vremea hatchback-urilor; soluția de-a avea mai mult spațiu ca-ntr-un sedan, fără a conduce o hardughie combi. Renault 16 – căci R 16 a fost primul astfel de automobil – a arătat că oamenii vor mașini funcționale, îndrăznețe și elegante. Îl revedem cu plăcere…
Cu vremea, industria a creat destule hatchback-uri utile și nu neapărat frumoase – Passaturi, R 20, să zicem – și doar după ceva rafinament s-a ajuns, de pildă, la un R 25… În fine! Aleko ăsta nu arăta chiar așa de rău – să ne gîndim la Ceneul nostru…
Europenii aveau nevoie și de mașini mici, pentru oraș. În comunism, neputînd practic să ai nici măcar o mașină, erai obligat s-o alegi împăcînd și capra și varza, dar vesticii puteau ține două mașini diferite-n familie. Mașinile mici comuniste erau, de fapt, nu de oraș – ci de economie. Dar în anii 80 s-au produs și dintr-astea. Ucraineana Tavria și – de ce nu? – interesantul nostru Oltcit au fost mașini destul de originale. Amintim de Polski Fiaturile mititele sau de Yugo-urile Koral, căci au fost multe pe șosele.
Însă cea mai bună mașină mică construită-n blocul socialist e, fără tăgadă, Skoda Favorit. Fabrica cehoslovacă – cu tradiție lungă – produsese prea mult mașini învechite, cu motoru-n spate; oricît și-ar fi modernizat, de pildă, modelul 120L, tot nu mai era o mașină demnă de deceniul opt!
Așa că, după cum știți, ambiția i-a făcut pe cehoslovaci să lanseze o mașină frumoasă – desenată de Bertone -, interesantă, zdravănă: ceva cu care se puteau lupta nu chiar cu Golful, dar cam cu orice mașină mică europeană.
