Astăzi îl sărbătorim pe îndrăgitul actor Adrian Văncică. Îi urăm „La mulţi ani!” alături de familia sa și îl așteptăm pe scena Teatrul Nottara în cât mai multe proiecte. Prin rolurile sale pline de autenticitate și culoare, Văncică este apreciat de publicul bucureştean ca un actor flexibil, profund, de substanţă!
Ceea ce, probabil, publicul nu ştie este faptul că actorul Teatrului Nottara, a cărui zi de naștere o sărbătorim pe 18 martie, a avut, în completarea talentului cu care este înzestrat, un traseu norocos, dar şi plin de trudă. După studiile de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, a jucat la Studioul Casandra, un loc ce a avut întotdeauna o aură specială pentru actorii proaspăt-absolvenți. Acolo a fost protagonist într-un spectacol adaptat după „Micii burghezi” de Maxim Gorki și a interpretat roluri precum Hoțul din
„I love you, America” de J. Clay sau personajele arhetipale Setilă și Craiul, în „Harap-Alb” de Ion Creangă.
Harul comic l-a îndrumat iniţial către Teatrul de Comedie, unde a fost Chiriac din „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. La Teatrul Evreiesc de Stat l-a întruchipat pe Fillipo din piesa lui Matei Vișniec, „Angajare de clovn”. Regia ambelor spectacole a fost semnată de Radu Nichifor.
Regizorul Mihai Măniuțiu l-a distribuit în rolul lui Lucentio, din „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, spectacol montat la Teatrul Bulandra.
În 2003 a jucat primul său rol la Teatrul Nottara: prințul Anatol Kuraghin, în adaptarea romanului „Război și pace”, de Lev Tolstoi.
Au urmat partiturile scenice de succes din „Hangița” de Carlo Goldoni, în regia lui Tino Geirun și „Scandal la operă” de Ken Ludwig, în regia lui Petre Bokor, spectacole cu tradiţie în Teatrul de pe Bulevardul Magheru şi care au împlinit, deja, peste o sută de reprezentaţii.
Apoi s-a remarcat în alte trei producţii ale Teatrului Nottara, în roluri importante precum cele din: „Metoda” de Jordi Galcerán, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, „Zeul măcelului” de Yasmina Reza, în regia lui Claudiu Goga și „Vacanță în Guadelupa” de Pierre Sauvil și Éric Assous, în regia Dianei Lupescu. În spectacolul „39 de trepte”, o comedie după un film de Alfred Hitchcock, tot în regia lui Petre Bokor, datorită celor peste zece personaje diferite, pe care le conturează cu inventivitate, Adrian Văncică se aseamănă unui om-orchestră.
Are aplomb, forţă şi dispune de o impetuozitate a mijloacelor, care îl fac extrem de credibil, mai ales atunci când îşi asumă personaje vulcanice.
A jucat, de asemenea, în filme cunoscute și apreciate precum: „Hârtia va fi albastră”, „Amintiri din epoca de aur 1”, „Boogie” sau „Marți, după Crăciun”. Umorul și spontaneitatea i-au oferit posibilitatea să abordeze, cu aceeaşi priză la public, şi stilul stand-up comedy.
Este un optimist, care a învățat de la profesorii săi că profesia de actor depinde nu doar de talent, ci şi de noroc, voință şi multă muncă. În ciuda realismului său, fără de care nu ar putea interpreta atât de savuros situaţiile comice, Adrian Văncică este totuși un visător. Într-un interviu (PROTV), la întrebarea ce ar face dacă ar fi Moș Crăciun, răspunsul a fost amuzant, însă plin de poezie: „M-aș plimba cu sania printre stele, până ar înnebuni renii.”
Spectacole la Teatrul Nottara, în această stagiune
Scandal la Operă! – Max
Vacanță în Guadelupa – Bertrand Guéraud
Zeul măcelului – Alain Reille
39 de trepte – Man 1
Hangiţa – Fabrizio
Vacanță în Guadelupa – Preşedintele (voce)
» Curriculum Vitae
Data naşterii: 18 martie 1977
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, Facultatea de Teatru, Specialitatea: Actorie la clasa prof.univ.dr. Mircea Albulescu.
Spectacole la Teatrul Nottara:
- Platonov – Platonov de A.P. Cehov, regia: Vlad Masaci (2008);
- Max – Scandal la Opera de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor, (2005);
- Fabrizio – Hangiţa de Carlo Goldoni, regia: Tino Geirun (2004);
- Prinţul Anatol Kuraghin – Război şi pace de Lev N. Tolstoi, regia: Petre Bokor (2003).
Alte spectacole de teatru:
- Lucentio – Îmblânzirea Scorpiei de William Shakespeare, regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Bulandra, București;
- Chiriac – O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Radu Nichifor, Teatrul de Comedie, Bucureşti;
- Louis – Copilul divin de Pascal Bruckner, regia: Chris Simion, Teatrul de Comedie, Bucureşti;
- Fillipo – Angajare de clown de Matei Vişniec, regia: Radu Nichifor, Teatrul Evreiesc de Stat, București;
- Un ţăran – Dunăre, Dunăre drum făr’de pulbere, regia: Cătălin Naum, Teatrul Podul, București;
- Iuda – INRI fost-a preţul, regia: Cătălin Naum, Teatrul Podul, București;
- Hoțul – I love you, America de J.Clay, Studioul Casandra, București;
- Setilă, Craiul – Harap-Alb de Ion Creangă, Studioul Casandra, București;
- Nil – Pianina fără clape, după Micii burghezi de Maxim Gorki, regia: Cătălin Naum, Studioul Casandra, București.
Filme:
- America, venim!, regia: Răzvan Săvescu (2014);
- Remus – Mamaia, regia: Jesús del Cerro (2013);
- Roxanne, regia: Valentin Hotea (2013);
- Radu – Așteptând zorile, regia: Mihai Sofronea (2011);
- Jandarm – Bora Bora, regia: Mihai Mirică (2011);
- Celentano – Las Fierbinți, regia: Dragoş Buliga, Constantin Popescu Jr. (2011);
- Fildeș Croitoru – Visul lui Adalbert, regia: Gabriel Achim (2011);
- Marți, după Crăciun, regia: Radu Muntean (2010);
- Primul șofer – Amintiri din epoca de aur 1 – Tovarăși, frumoasă e viața!, regia: Constantin Popescu Jr., Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Cristian Mungiu (2009);
- Iordache – Boogie, regia: Radu Muntean (2008);
- Doi Crai, regia: Camelia Popa (2007);
- Sergent Pană – Hârtia va fi albastră, regia: Radu Muntean (2006);
- Tudor – Margo, regia: Ioan Cărmăzan (2006);
- Umbra – Visul lui Liviu, regia: Corneliu Porumboiu (2004);
- Homme 1 – Meurtres sous hypnose, serial TV, regia: Gérard Cuq (2001);
- Fane – 9 minute, regia: Florin Kevorkian.























