scris de Ando
Tare mult m-am bucurat zilele trecute când am dat, pe net, de această fotografie:
fotografie de Paul Filip. sursa: Delcampe
Da, este fântâna Lahovary dar aşa cum o ştiam eu din copilărie, adică amplasată pe splai, pe colţul cu strada Azilul de Noapte (Operetei, mai târziu), deci imediat după vechea clădire a Operetei.
In poza asta din iarna lui 54, cu cheiul Dâmboviţei, se vede mai bine vechiul amplasament:
De ce era aşa de importantă şi de ce mi-a rămas atât de pregnant în memorie? Probabil pentru că era elemental central de atracţie din drumurile pe care le făceam cu gaşca la şi de la cinematografele de pe bulevard (6 Martie, actual Elisabeta).
Stăteam pe Cazărmii şi indiferent de traseul pe care-l alegeam (cel mai scurt, Apolodor – Piaţa Splaiului şi apoi pe Calea Victoriei sau cel ocolit prin Bateriilor – Sf. Apostoli – Mihai Vodă – Brezoianu), musai la întoarcere ne opream spre a ne potoli setea la fântâna cu pricina – pentru că pe vremea aceea, fântâna era racordată la reţeaua de apă. Bine, setea e un fel de-a spune pentru că, de fapt, aşezaţi pe treptele din jurul fântânii fie făceam cronica ad-hoc a filmului văzut, fie ne stropeam în fel şi chip folosind ca armă apa de la ţurţuroiul fântânii. Asta până ne lua la trei păzeşte vreun trecător sau vreunul din cei care aşteptau tramvaiul în staţia din apropiere.
Anii au trecut, şi timpul m-a împins în alte cartiere ale oraşului.
Prin anii 70, dădeam încă, din când în când ochii cu fântana pentru că aveam mai mulţi colegi de facultate care încă locuiau în zonă şi ne opream uneori să bem o bere la una din grădinile din apropiere. Coboram împreună din 14 la Operetă şi eu plecam apoi cu 12, tot de la Operetă, spre casă.
După demolările dramatice din zonă, la câte case şi biserici s-au distrus acolo, nu credeam că voi mai vedea vreodată „în carne şi oase” fântâna. Dar, la fel cu Monumentul Pompierilor de pe Uranus, a avut noroc de oameni care au conservat-o şi, după 1989, au amplasat-o pe scuarul din faţa blocului Gioconda.
Nu mai e la locul ei, nici nu se putea asta, dar de câte ori trec prin zonă, mă abat s-o revăd, un minut sau două, în amintirea uneia din bucuriile copilăriei, atât de îndepărtate acum.
