Mai ales în zilele cu nămeți, când maşina personală şi/sau transportul de suprafață devin greu de folosit, tot mai mulți care se orientează spre metrou conştientizează că cel puțin pe anumite tronsoane, acesta şi-a depăşit cu mult capacitatea gândită în vremea regimului Ceauşescu. Intervențiile/extinderile de după 1989 pot fi considerate relativ timide, sunt întârzieri de decenii în realizarea unor magistrale care să conecteze mai multe cartiere şi să lege oraşul de Aeroportul Otopeni.
Dezvoltarea metroului trebuie gândită integrat cu eficientizarea transportului de suprafață şi amenajarea mai multor noduri intermodale (exemple existente: Basarab, Crângaşi) care să permită transbordarea călătorilor, dar şi amenajarea unor facilități Park & Ride. Totul corelat cu dezvoltarea transportului alternativ/ecologic (piste de biciclete) şi descurajarea traficului auto intens.
Nu e deloc uşor, nu se face rapid şi trebuie voință atât din partea autorităților locale/centrale cât şi din partea cetățenilor.
