Rudolph von Borroczyn, baron și maior de pe vremea lui Kiseleff – adică demult. Aproape două veacuri se fac de cînd a ajuns pe-aici Borroczyn ăsta.
A făcut hărți. Planuri: datorită științei lui, cunoaștem azi cum arăta Bucureștiul nostru atunci.
Drept mulțumire, o stradă din Capitală-i poartă numele: „Maiorul Boroczin”. Pe hărți vechi, „Borozin”.
Dar ce stradă! O fundătură de dooj’ de metri. Undeva pe la pod, pe la Timpuri Noi; pe la Lemetru.
Cîndva, un braț al străzii Sulzer, înspre Lînăriei. Sulzer (fostă și bulevardul Tăbăcarilor) s-a botezat pe la mijlocul anilor ’60 Avalanșei. De ce? Cin’ să mai știe; bietul Sulzer n-avea nici o vină-n afară de-a fi lăsat, cu-n secol înainte de Borroczyn, un alt plan al Bucureștiului!
Iar Lînăriei – sărmana Lînăriei! – cîndva ajungea și ea la pod la Timpuri Noi. Se-ntîlnea cu străduța Gheorghe Șincai după liceu și continua. După sistematizarea tîrzie (nu cea care-a dat Magistrala) străduța Șincai a-nghițit-o pe Lînăriei – și s-a făcut ditai bulevardul. O mai fi vreo plăcuță de stradă s-amintească asta…
Cu ocazia asta, ieșirea străzii Boroczin dinspre bulevardul Șincai s-a blocat. D-aia.
Cîte s-au schimbat aici… nu de-acum un secol și jumătate, de cînd maiorul făcea planul ăstă și Gîrla și Gîrlița se unduiau agale pe vechiile și uitatele albii…
… ci și-n zilele noastre, cînd s-au dărîmat fabrici și istorii.
