Bucureștiul care moare

Bucureștiul care moare: iată un vechi atelier de geamuri-oglinzi situat într-o casă de colț veche de mai bine de un secol, închis de ceva vreme, în spatele blocurilor de pe b-dul Nicolae Titulescu, ridicate la finalul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Casa mai păstrează încă firmele pictate pe sticlă, cel mai probabil din anii ’70.

Trebuie să fim conștienți că ascensiunea supermarketurilor, magazinelor de bricolaj și mall-urilor înseamnă moartea afacerilor/manufacturilor de acest tip, care nu pot supraviețui într-un mediu concurențial dominat de asemenea giganți. E ca în cazul cinematografelor de cartier, sacrificate pentru preaslăvirea multiplex-urilor. Micile ateliere/manufacturi, magazinele cochete de colț și cinematografele minuscule ar trebui promovate, pentru că dau personalitate unei zone. E drept, au mai apărut magazine-butic și prin București, dar în general în zona centrală, nu prin cartiere.

Deși casa asta a scăpat la limită de demolare acum 30 și mai bine de ani, n-a scăpat de ignorarea și degradarea care au venit mai ales după 2000.