… ca orice sosire a Toamnei, a apărut și buluceala… Se discută mult despre încărcarea peste limită a metroului ce duce la Pipera. Și n-avem ce face cu metroul, în sine: asta e capacitatea ‘mnealui de transport.
Și nu se poate aplica nici îndemnul strămoșesc „ori măriți ciolanul, ori răriți cîinii” – deoarece acolo vin tot și tot mai mulți oameni: se construiește încă.
Se poate face ceva – altceva – într-un viitor acceptabil, rezonabil? Mda.
Se poate pune pe picioare nenorocitul tramvai 5, măcar. Să se construiască, în sfîrșit, capătul de linie de la Băneasa, ca să nu se mai chinuie tramvaiele întorcînd ca la Ploiești. Poate un tramvai cu oareșce prioritate și cale liberă ce-ar merge pîn-la Sfînta Vineri (și nu la Sfîntu Gheorghe!) ar mai putea convinge o parte din lucrătorii din cartierul corporatist să-l folosească.
Și tramvaiul 16 ar putea avea o soartă mai bună, că și el se chinuie mult pe traseu. Pasul următor ar fi traversarea Pieței Unirii cu tramvaiul: e un lucru necesar, care trebuie făcut cu orice preț… și cu orice cost.
Ce-nsemnează asta? O nouă viziune: aceea a împrietenirii cu tramvaiul – să nu mai fie considerat o cenușăreasă și-un mijloc de transport pentru săraci.
Se vede acum – după trei decenii – cît rău aduce orașului ideea de-a desființa transportul de suprafață de pe traseul metroului: acum e nevoie disperată ca autobuze și trolee să revină, cumva, pe axa Nord-Sud!
O bandă dedicată transportului public, pe care – de exemplu – 300 să ajungă iar la Șincai, iar 131 și 331 să ducă oamenii mai departe de Romană, măcar: s-ar putea face.
Astea, oameni buni, sînt numai și numai peticeli și îmbunătățiri; dar ne-ar prinde bine și n-ar fi într-atît de costisitoare. Transportul nostru public, însă, are nevoie de mai mult: de o regîndire îndrăzneață.
