Muzeul Nicolae Minovici
Se poate câştiga din vrăjitorie şi din ghicit? Poate fi considerat ghicitul o afacere? Dacă judecăm din prisma vilelor ridicate de ghicitoarele şi vrăjitoarele moderne, se pare că da.
Se constată astăzi o recrudescenţă a magiilor subterane, manevrate cu abilitate de indivizi dubioşi, semianalfabeţi în cele mai fericite cazuri, care manipulează nefericiri colective, oferindu-le speranţe iluzorii în mai bine.
Societatea urbană românească a preluat fără ezitări toate elementele mitologene ale spaţiului rural, le-a îmbogăţit şi diversificat ca întrebuinţare. În spaţiul occidental, ocultismul derizoriu a fost în mare parte excavat, cel puţin din punctul de vedere al rapoartelor medicale, sociologice şi antropologice publicate; lumea cunoaşte iar spaţiul public reacţionează împotriva şarlatanismului. În spaţiul românesc, perpetuu tranzitiv şi bulversat, nefericirile sunt în coabitare cu o adevărată psihoză colectivă, aflată într-o continuă căutare a unui răspuns.
Ziarele de astăzi abundă de anunţuri pline de gratitudini de genul “cu respect deosebit mii de mulţumiri celebrei tămăduitoare Atena. M-a ajutat în privinţa căsătoriei mele cu Diana care mă ura. Eugen. Bucureşti” etc(România Liberă, nr.3226). Bietul băiat este nevoit să repete anunţul pe banii lui pentru a-i face publicitate deja “celebrei” Atena. Acesta este cel mai întâlnit tip de reclamă publicitară din ultimii doi-trei ani. Aflăm de “vestita Trandafira” care poate fi contactată “în orice problemă” sau la fel de “vestita vrăjitoare Claudia” cu “leacuri aduse recent de la muntele Athos”, sau de Irina “întoarsă din ţările europene”, fiind “cea mai solicitată ghicitoare”(România Liberă, nr.3225).
Se pare că “vestitelor” ghicitoare de mahala nu le mai priesc nici lectura alfabetului, nici leacurile autohtone; sunt mereu în goană pentru manipularea încrederii colective, se întorc de undeva: acest “undeva” legitimându-le magia şi puterile vrăjitoreşti. Dacă s-ar putea, s-ar face şi călătorii interstelare dacă nu cumva, “muntele Athos” nu este în realitate muntele de gunoi din curte sau dealul din spatele casei.
În urmă cu peste 60 de ani, fantezia şarlatanilor de cursă lungă era mult mai variată. Iată cum se intitulau unii dintre ei: “profet providenţial”, “Eu sunt totul”, “Ghicitor egiptean”, “Cabalist”, “Spiritist-magic”, “Telepat-Astrolog”, “Sugesteor-fizionom”, “Grafolog-Chiromant”, “Singurul Psiholog din România Mare”, “Savant Ocultist, autorizat de somităţi marcante”, “Prezicătorul Curţii Regale”, “Savantul filozof”, “Imperatorul Suprem al Destinelor, a uimit prin prezicerile sale toate continentele”, “Luminătorul spiritelor omeneşti”, “Purtătorul suprem de taine Dumnezeeşti pe Pământ” etc.
Practica vrăjitoriei s-a dezvoltat pe fondul “nesiguranţei zilei de mâine” şi a “traumatismelor de tot felul” care au determinat o continuă “teamă morbidă nejustificată”. Astfel că, “practicarea ghicitoriei a devenit generatorul tuturor felurilor de psihoze”(Nicolae Minovici, 1938).
