Credeţi că acest loc era în Uranus? O fotografie cunoscută nouă de ceva vreme, dar pe care nu o atribuisem până anul acesta cartierului pe care îl studiem.
Lumea îşi aduce aminte sau a auzit de străzile Cazărmii sau Schitul Maicilor. Şi de străzile Constantin Moroiu şi Justiţiei am adus aminte aici, pe pagină, acestea două legau străzile menţionate mai sus, însă nu erau singurele, mai era o stradă ferită, îngustă pe care abia încăpea un automobil.
Aşa cum str. Pelerinilor (Scăricica) avea un farmec aparte, unic în zonă, considerăm că şi străduţa Banu Mihalcea, surprinsă aici, pare ruptă din alte timpuri, alte meleaguri…
Acest firicel de drum, apărut prin secolul al XVIII-lea, parcurgea panta dintre Mănăstirea Schitul Maicilor şi păduricea de la poalele intrării Bagdad, şerpuia printre cele câteva case, şi ajungea în dreptul imobilului din Cazărmii 46, vizibilă pe fundal, în stânga. În prim-plan, pe centrul imaginii, ieşea în cale o anexă de la nr. 5…
Trebuie remarcat pavajul străzii, având un caracter rural, rar întâlnit în zonă, acea epocă (anii ’50-’60). Mai toate străzile neasfaltate aveau pavajul din piatră cubică (din bazalt sau granit).
foto: George Şerban, via Bucureşti minus 50





















