Atîta spirit practic pe la optsute șaptezeci, mai rar!

Pentru că tot s-a vorbit zilele trecute despre ea: casa din strada Izvor nr. 37 (alături de vecina ei de la nr. 35, aflată în stînga). Dedicăm această postare doamnei Magda Ion.

La fel ca locuințele vecine, casa de la nr. 37 a fost construită la sfîrșitul secolului XIX, anii 1870–1890. Este însă foarte posibil ca ea să fi fost sora cea mai mare, dacă ținem cont de înfățișarea ei austeră, mai potrivită cu începutul epocii de inspirație neoclasică de la noi; arcele în care se închid ferestrele de la etaj sînt un alt indicator al vechimii. Fațada ocupa întreaga latură frontală a parcelei, accesul spre curtea interioară făcîndu-se printr-un gang. Atîta spirit practic pe la optsute șaptezeci, mai rar!

(foto: Cristian Bonciocat)