Doctorița reginelor României(I)

sursa- Muzeul Nicolae Minovici

Istoria este plină de întâmplări care rătăcesc în preajma noastră, doar, doar, le vom adăuga vieții noastre. Hazardul m-a ajutat să întâlnesc una din aceste întâmplări din trecut și să am apoi șansa să o pot aminti aici. Este povestea unei foarte frumoase și îndelungate relații dintre o doctoriță ginecolog și pacienții săi. Iar dintre pacienții săi renumiți au fost regina Maria și regina-mamă Elena. Dar și principesele Ileana și Marioara, aceasta din urmă devenită regină a Yugoslaviei. Este vorba de dr. Marta Trancu-Rainer. Și Marta Trancu–Rainer are desigur povestea ei de viață, care a început în ținuturi moldave, unde s-a și născut, la 25 septembrie 1875, în orășelul Târgu Frumos. Însă la vârsta de 11 ani, Marta Trancu a rămas orfană de tată și a fost crescută de mama sa, Smaranda Trancu. Marta a avut o copilărie și o adolescență grea, însă s-a dedicat învățăturii și muncii, iar în perioada cât a fost elevă și studentă la medicină a dat meditații pentru a se putea întreține. Situație în care s-a aflat până a devenit bursieră a Facultății de medicină din Iași. După ce a finalizat externatul secundar de fete din Iași în anul 1890 a urmat cursurile Institutului Liceal de Domnișoare din Iași până în anul 1894, când a intrat la facultate. În anul 1899 o aflăm doctor în medicină și obține dreptul de liberă practică a medicinii în țară.
Și-a început activitatea de medic încă din 18 mai 1898 ca dirigintă a stabilimentului de hidrologie de la Slănic Moldova, unde o găsim și în anul 1901, însă numai pe timpul verii, având un salariu de 900 lei lunar. Între anii 1900 și 1903 a fost asistentă la clinica obstreticală de la Facultatea de medicină din Iași. Dar schimbarea cea mai mare din viața ei s-a întâmplat în anul 1898, când a venit la București pentru a învăța anatomie patologică cu Victor Babeș. După cum ne spune Neagu Basarab, Marta Trancu, odată venită la București „primul drum îl face la clinica profesorului George Stoicescu, unde era intern Ștefănescu–Galați, prieten cu fratele ei Grigore Trancu-Iași. Anunțând profesorului Stoicescu scopul călătoriei ei, acesta i-a spus: «Poți să o faci la mine, unde am ca șef de laborator pe Rainer. Am să te conduc până acolo ca să-l cunoști». Ajunși în fața laboratorului, bate și apoi întreabă: «Rainer, sunteți aici?» Și Rainer apare în bluză, înalt, slab, palid, cu ochii mari și plete scurte. Prof Stoicescu continuă: «domnișoara este din Iași și a venit să facă puțină anatomie patologică». Introducând-o în laborator, își încheie prezentarea astfel: «Rainer, vă prezint domnișoarei». Era în octombrie 1898”.
După o corespodență asiduă și o îndelungată logodnă, Francisc Josif Rainer și Marta Trancu se căsătoresc în anul 1903, iar Marta Trancu se mută definitiv la București.
Peste puțin timp, în noiembrie 1904, Marta Trancu-Rainer, soția doctorului Francisc Josif Rainer, devine prima femeie chirurg din România și reușind să se plaseze a treia din generația sa, a prins un post la spitalul Colentina. În același an s-a născut unicul copil al familei Rainer, Sofia, alintat «Soficel».
Începând cu anul 1905 Marta Trancu-Rainer a făcut un stagiu de patru ani ca medic secundar la serviciul chirurgial din spitalul Colentina. Practica i-a fost de mare ajutor în anii care aveau să vină, când, mobilizată fiind la 17 august 1916, a fost însărcinată cu conducerea serviciului de chirurgie a spitalului Colțea din București, pentru „cât timp va dura mobilizarea”. Din septembrie 1916, pe fondul pregătirii retragerii din București a administrației românești, în grija ei va fi și spitalul organizat în Palatul Regal de pe Calea Victoriei, pentru ca din 16 noiembrie 1916 să conducă și un pavilion organizat la spitalul regina Elizabeta.
În perioada 1915-1916, Marta Trancu Rainer devine medicul curant al reginei Maria. Va deveni apoi medicul curant al fiicelor acesteia, mai ales a principeselor Mărioara și Ileana. În aceeași măsură a fost și medicul curant al principesei moștenitoare Elena, cu care va păstra o corespondență amiabilă din anul 1921 până la abolirea monarhiei în decembrie 1947.