Noua Axă a Răului – Ep. 4

sursa foto: psd.ro

de Mitică Chirigiu

Axa FiRea-Pandele-Negoiţă îşi face de cap prin Bucureşti!

Bulevardul Unirii a fost trecut de la Primăria Generală în administrarea „temporară” a Primăriei Sector 3.

Tendinţele de vătafi ale trinomului şi-au spus cuvântul. Cei doi ţărănuşi de Ilfov, aflaţi sub aureola protectoare a supremei provincialiste ce s-a ajuns la capitală, fac ce ştiu ei mai bine,,, se poartă ca pe tarlaua lu` tac-su.

Tupeul deja demonstrat de Necoiţă în reamenajarea  Bulevardului Unirii fără un acord/aviz de la Primăria Generală condusă de Oprescu, plus amenzile de la Curtea de Conturi pentru cheltuirea ilegală a banului public nu au făcut decât să-l ambiţioneze şi mai tare pe primarul de la 3 ca să-şi continue opera de un prost gust desăvârşit, cu ajutorul noii conduceri a capitalei.

Lipsa de respect pentru lege şi pentru banul public, în contextul unui scor zdrobitor al PSD-ului şi formării unei majorităţi lejere în Consiliul General (mulţumim PNL şi altor nefericiţi care n-au repreventat o concurenţă reală), o să ne rezerve de acum încolo numai surprize de felul acesta.

Provincialişti de un prost gust exacerbat, kitschoşi până în măduva oaselor, lipsiţi de o educaţie solidă, împopoţonaţi cu tinichele, diplome de participare şi doctorate dubioase, cei trei edili sunt tripleţii toxici ai Bucureştiului.

Cu un tupeu maxim şi lipsiţi de scrupule, tripleţii vor da o spoială deosebită pe faţa capitalei.  Noua faţă va fi identică cu cea a României în care trăim: fără valori, fără idealuri; în care urâtul a devenit ceva , aşea, frumos; o societate în care funcţionează sintagma „măcar a făcut ceva…”.

Aşa este, aveţi dreptate!

Duomnu Necoiţă măcar a făcut ceva…