de Constantin Gheorghe
Una și cu bicicliști. Pe Calea Victoriei, acum o jumătate de oră, minune dumnezeiască: nimeni! Stăm la trecerea de pietoni, așteptând să se facă verde pentru traversare.
Altă minune! Un tip în vârstă o ia agale, pe trecere, spre Amzei. De nu se știe unde apare o disperată, pedalând furios și clopoțind și mai furios. După care pune o frână bruscă, deși bătrânul era pe banda unu pentru mașini, cam la vreo cinci metri în lateralul ei. Între timp se face verde pentru pietoni, și o luăm cu turma, pe zebră. Tipa se suie din nou în șa, înjurând pre limba ei, începe să pedaleze din nou furios, clopoțind, și o ia printre noi, deși avea roșu pe pista de biciclete! Numai ideea că azi sunt 39 de grade la umbră m-a oprit să-i dau un pumn în nas idioatei. Care și-o merita!
Biciclistul, în București, a ajuns un soi de vedetă, elită, vezi bine, care-și bagă picioarele în toți și în toate. Nu ești biciclist, ești un nimeni, social vorbind. Așa că un tandru ”Hai sictir, bă!” e tot ce poate fi spus. Pe căldura asta. Mai la toamnă, la rece, spunem noi și altele. Că în orașul ăsta de căcat există o singură problemă: bicicliștii. Văd că madam Firea tot pe coarda asta o ține. S-o țină. Că nu apucă Anul Nou la Primărie, dacă nu pune mâna să rezolve problemele cu adevărat grave ale orașului…
