[VESTIGII] Casa Presei (fostă Casa Scînteii) păstrează singurele embleme comuniste la vedere din București, care se degradează de la an la an fără să-i pese cuiva.
☆ Combinatul Poligrafic „Casa Scînteii V. I. Lenin” a fost construit pe vremea lui Georghe Gheorghiu-Dej, în plin stalinism românesc, între 1952-1957, în nordul Bucureștiului, în mare parte pe fostul amplasament al Hipodromului Băneasa. E cea mai mare clădire stalinistă din România, inspirată de corpul interbelic al Universității de Stat „Lomonosov” din Moscova.
☆ Redenumită Casa Presei Libere după 1989, se deosebește prin ornamentele de fațadă. De departe cele mai interesante sunt cele de pe soclul antenei de pe corpul central: reprezintă emblema Partidului Muncitoresc Romîn (PMR), la putere la data construirii clădirii – secera și ciocanul (simbolul comunismului) înconjurate de spice de grâu (simbolul muncii țărănești) și deasupra inițialele partidului. PMR urma să se întoarcă la denumirea veche de Partidul Comunist Român (PCR) în 1965, odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu
☆ Fiecare fațetă a soclului antenei are o emblemă PMR, dar nu toate s-au menținut. În 1990, un deștept s-a suit și a stricat cu târnăcopul emblema dinspre Piața Presei (așa a înfrânt el comunismul), iar recent am observat ca și emblema sudică e degradată. Rămân întregi cele dinspre nord și vest – au rezistat destul de mult acolo sus.
Nu am găsit Casa Presei pe lista monumentelor istorice, ceea ce e aberant. Un astfel de complex rebuie păstrat, pentru că reprezintă o epocă importantă, neagră, din istoria României și o etapă de dezvoltare urbană a capitalei. Istoria se asumă, nu se șterge.





















