Bulevardul Pavel Kisseleff a fost de la bun început destinat promenadelor şi plimbărilor şi de aceea este înconjurat de grădini şi parcuri. Astfel este parcul Pavel Kiseleff, aflat între bulevardele Aviatorilor şi Pavel Kiseleff; el a fost amenajat la mijlocul secolului al XIX-lea după planurile peisagistului Karl Friederich Wilhelm Meyer din Viena. Pe bulevardul Pavel Kiseleff, în afara unor muzee, puteţi vedea o serie de palate impunătoare, construite la finalul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului XX; astăzi multe dintre ele sunt sedii de ambasade. Bulevardul Pavel Kiseleff este o continuare a Căii Victoriei în ceea ce priveşte frumuseţea clădirilor.
Bulevardul poartă numele preşedintelui plenipotenţiar al Munteniei şi Moldovei din timpul administraţiei militare ruse: 1828 şi 1834: Pavel Kiseleff (1788-1872). El a avut iniţiativa amenajării unui bulevard modern destinat promenadelor în Bucureşti, realitate prezentă până spre anii’30 ai secolului XX.
Acestea se ţineau “de două ori pe săptămână – duminica şi joia” când “era corso deosebit de mare, în care se desfăşoară un lux extraordinar. Echipagiile luxoase şi caii focoşi şi de toate nuanţele sânt desfătarea stăpânilor şi a tuturor privitorilor. (…)Fiecare familie cu stare îşi are echipajul propriu, iar boierii cei mari, ofiţerii superiori şi o parte din medici au câte două rînduri”. (George Potra – 1941)
Primăvara, “o desoebită atracţie la şosea erau şi bătăile cu flori. Cu această ocazie, între primul şi al II-lea rond, defilau care alegorice, echipaje, breckuri şi trăsuri împodobite cu flori, iar cei din trăsuri îşi aruncau unii altora cu flori”. Iarna, “zăpada nefiind ridicată, plimbările continuau pe şosea cu săniile. Peste cai se întindea o plasă brodată în diferite culori, ce se numea valtrap, care oprea zăpada aruncată în viteză de copitele cailor. Pe spate, unele atelaje purtau hamuri cu clopoţei de argint, sau în jurul gâtului coliere cu zurgălăi”. (Dumitru Minovici – 1974)
Plimbarea de plăcere era foarte practicată către amurg, până la căderea nopţii. Costumaţia diferea în funcţie de orele plimbării: orele dimineţii, către amiază sau după orele 17 ale zilei. Fetele necăsătorite mergeau la plimbare numai însoţite de o prietenă cel puţin de aceeaşi vârstă sau de vreo rudă apropiată.
Cucerirea spaţiului public, a străzii, cu accesoriile sale cotidiene (cafenele, grădini, cofetării, magazine etc) a însemnat pentru societatea românească o schimbare impetuoasă în ceea ce priveşte modul de viaţă. Sobrietatea patriarhală a cuplului din secolul al XVIII-leai, se atenuează, dispare chiar pe anumite paliere sociale mai educate. Se impune grija pentru înfăţişare până la cel mai mic amănunt vestimentar şi detaliul de coafură, capătă consistenţă. Gesturile sunt mai rezervate în public, măsurate, cugetate, realitate care se extinde şi în spaţiul privat. Bărbatul oferă femeii libertatea uşor supravegheată, a unui social încă masculin, pentru conversaţie liberă, de la alegerea subiectului la preferinţe pentru un loc sau altul de plimbare, lucru de neimaginat chiar şi în vremea lui Tudor Vladimirescu.
Promenada a însemnat o feminizare a spaţiului public destinat acestui obicei cotidian, în sensul că, cel mai adesea, în jurul femeilor se desfăşura întreaga atmosferă; atmosferă cucerită cu greu de eleganţa feminină începând cu anul 1830. Moda promenadelor şi a echitaţiei s-a dezvoltat de sus, dinspre casa regală, renumite fiind plimbările principelui Carol I pe Şoseaua nepavată, plină de praf şi animale domestice a Cotrocenilor.
