Aceasta este, probabil, cea mai veche clădire pe care am arătat-o, până acum, aici pe pagină. Surpriza mare a fost să constat că supravieţuise până în anii ’80, când au fost demolate doar câteva loturi din zonă. Probabil că şi astăzi casa, ridicată cel târziu pe la începutul sec. al XIX-lea, ar fi fost în picioare…
Uitată în curtea din strada Mircea Vodă, nr. 51, era o locuinţă specific muntenească, cu pivniţă şi pridvor, retrasă de la stradă, ce păstra aerul vechiului Bucureşti, dinaintea oricărei sistematizări…
Fotografia, realizată în anii ’50, mai surprinde, în spate, prin arcul lateral al pridvorului, o fereastră a imobilului de la nr. 55, ultima clădire demolată.
Astăzi, aici este o serie de loturi părăginite, cu o ruină din beton în mijloc. În casa de la nr. 57 funcţionează astăzi berăria Berestroika.
sursa foto: Arhiva Bibliotecii Academiei via E. Bădescu
Mulţumiri Oanei Marinache (Asociaţia Istoria Artei)





















