… văzusem, cînd eram mic, o poză dintr-un oraș al Nordului. Înfățișa treptele monumentale ale unui edificiu impunător dintr-o mare piață publică, într-una din primele dup-amiezi de primăvară. Soarele, în sfîrșit, apăruse deasupra orașului și părea că toți oamenii de-acolo ieșiseră să-l vadă: ședeau pe trepte, citeau, se țineau de mînă, vorbeau, mîncau vreun sandviș – ieșiseră ca gîndacii-domnului, chemați de lumină și căldură.
Mi-a rămas imaginea asta bine-n cap, așa că de fiecare dată cînd văd, oriunde m-aș duce, oameni strîngîndu-se așa, de drag, într-un loc public, îmi place. Noi nu prea avem obișnuința asta; nici vremea comunismului n-a încurajat-o, nici timpurile de după – cînd fiecare se cade să fie doar pentru el. Și-n plus, bucureșteanul, cît o fi el de fîțîitor, are-o mare aversiune de-a se hălădui fără rost prin locuri publice.
Totuși! e-un loc unde bucureșteanului îi place să stea, fără rost, cu fundul pe-o piatră și să nu facă nimic.
Pe treptele Ateneului.
Aici, ce mai citește omul o carte ori vreun curs, se mai pupă cu fata cu care-a venit, bea un suc, își mai face un selfie ori se ciorovăiește la telefon cu cineva.
Nimic din orașul ăsta nu se compară c-o seară blîndă la Ateneu. Soarele coboară încet, mașinile par că se-aud departe, turiștii își trag sufletul și-și caută pe hărți obiectivul următor, cîte-o fată frumoasă vine să-și facă poze cu-n băiat urît. Babe, coborîte de prin blocuri la fel scorojite ca și ele, șed pe bănci și-și boscorodesc nurorile și nepoții. Doamne și domni în haine bune vin s-asculte concertul…
Da-i frumos, nespus de frumos.
Doar că – de vreun an – frumusețea asta vine și cu niște beneficii: nu te mai duci la Ateneu doar ca să te uiți la porumbei și să stai în liniște.
Neapărat tre’ să-ți iei și-un ecler de la magazinul cu acest specific din coasta Ateneului.
Am stat mai-ieri cale de-o juma’ de oră, aici prin părculeț. Lume: turiști, pekinezi, copii; și fiecare-al treilea suflet avea asupră-i un ecleraș. În fața magazinului care vinde eclerul cu unșpe lei erau mereu – la coadă – nu mai puțin de trei-patru oameni.
… cît am socotit, așa – cu mintea mea -, vînduseră ăștia ecleruri de cel puțin cinci milioane de lei vechi în timpul ăsta.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
… de la atîtea ecleruri ce se mănîncă pe-aicea, parcă și porumbeii s-au împuținat: or fi făcut diabet? s-or fi îngrășat și i-or fi prins pisicile? – habar n-am.
