scris de Ando
„In viziunea multora o demolare este o crimă, iadul pe pământ şi nu prevesteşte decât sfârşitul acestui oraş.” Andrei Popescu
Acum aproape o lună demolarea unei case de pe Matei Voievod nr. 60 a inflamat din nou mediul virtual, reactivând ciocnirea de opinii pe subiectul demolărilor de case vechi din Bucureşti.
Fără a intra în detaliile pro şi contra, vă rog doar să priviţi aceste capturi de pe instantstreetview ca să vă faceţi, cât de cât, şi o imagine a străzii Matei Voievod, din imediata vecinătate a respectivei clădiri.
De fapt, dacă luaţi la pas toată strada Matei Voievod, de la Mihai Bravu până la bulevardul Pache Protopopescu, veţi vedea, practic, un mediocru melanj de stiluri de clădiri. Nicio armonie, nicio urmă de omogenitate arhitecturală.
Toată tărăşenia asta însă, mi-a reamintit imediat de articolul “Demolarea este parte din evoluţie“, scris mai de mult de Andrei Popescu pe ale lui Idei Urbane, şi de unde am furat motto-ul din titlu.Trebuie neapărat citit pentru că el explică pe îndelete cum trebuie privită şi înţeleasă demolarea ca procedeu, adesea inevitabil, în transformarea unui oraş.
S-a potrivit ca, tot în luna martie, să apară pe site-ul Bucureştii Vechi şi Noi articolul : “O bucată din Bulevardul Magheru, fotografiată din acelaşi unghi la 80 de ani distanţă” şi unde, citim: “pentru a construi această clădire, o alta spectaculoasă a trebuit să dispară, casa lui Alexandru Marghiloman”…
Aţi reţinut, nu-i aşa, cum arăta casa Marghiloman, cea “rasă”? Din păcate, nu ştiu care au fost reacţiile “societăţii civile” de la acea vreme, dar hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că, acum, apare pe tapet un proiect care ar implica… chiar demolarea blocului ARO-Patria, clădire devenită – între timp – emblematică pentru bulevardul Magheru!
Păi, cred că s-ar cutremura facebook-ul, ar ieşi scântei şi fum din calculatoare, tablete, smartphoane şi alte alea!
Ce vreau să spun: cred că a sosit momentul să înţelegem că oraşul nu este un exponat de muzeu, pururea neschimbat şi înţepenit. Economia, cultura, relaţiile sociale, totul se derulează în ritmurile secolului XXI. Suntem, mai mult ca niciodată, racordaţi la viaţa planetei. Vrem, nu vrem, oraşul trebuie să ţină şi el pasul cu tot felul de schimbări, de provocări. Să nu hiperbolizam în permanenţă trecutul pentru că, oricum, viitorul vine peste noi. Şi dacă eu n-am fost convingător, repet cu înverşunare: citiţi-l pe Andrei Popescu!
