Am văzut, în nenumărate rînduri, cît de mult se bucură bucureșteanul cînd e lăsat să-și cultive pornirea înnăscută de-a deveni mic vătaf. Mic, desigur: vătaful nu-i altceva decît un personaj meschin, fericit cînd poate să-ngrădească altuia, un pic, viața și binele.
Vătaful asta știe; să blocheze o stradă; să ridice un gard; s-o facă pe căprarul orașului.
… ca să aibă el, vătaful, bucuria asta, face orice. De pildă:
… de pildă strînge și păstrează gunoaie și le așează sistematic, zi după zi, doar că să nu-i lase pe-alții să treacă pe undeva. Doar de dragul de-a vedea pe alții că nu pot face un lucru, e dispus să stea, cu săptămînile, cu cocina-n fața nasului.
