de Constantin Gheorghe
Eu sunt printre cei care îi zic mereu ceva de dulce Nejustificat de Fericitului Danel pentru măgăoaia aia din vârful dealului. Nu am nimic cu ideea de ”catedrală”, a mântuirii sau nu. Am ceva cu proiectul, care este o mizerie. Păcat că a murit Teoctist înainte de a aproba un alt proiect, cu care aș fi votat cu ambele mâini! Făceam și muncă patriotică, la plantat panseluțe!
Danel putea da orașului o construcție deopotrivă monumentală, dar și modernă, demnă de secolul ăsta, cu un spațiu public generos, marcat de un mare luciu de apă, cu linii simple, care să nu te strivească prin masivitate, deși nici aia nu era tocmai mică. Dacă vreți să vă faceți o imagine despre ce vorbesc, la Alba Iulia este o biserică ce reproduce câteva dintre ideile care au stat la baza proiectului ce, din păcate, n-a mai apucat să fie aprobat. A învins măgăoaia!
Dar, măgăoaie sau nu, este treaba celor care cred să susțină, sau nu, construcția. Și s-o finanțeze. Hipsterimea aia cu ”spitale, nu catedrale” a încercat o uriașă durere în cur când moftul cu pistele de biciclete a distrus Calea Victoriei, cu comerțul de pe ea(și așa muribund) cu tot. Ca să nu mai vorbesc despre alte ”plăceri”, gem ambulanțe care agonizează în trafic, și creșterea poluării.
Practic, noi, românii, nu avem sensul trăirii împreună. Nu putem dialoga. Ne situăm întotdeauna pe poziții maximaliste, și nu ne pasă de ceilalți. Așa că nici măgăoaia, nici clipul imbecil al trupei ”Taxi” nu sunt altceva decât expresia războiului româno-român, al culturii confruntării, pe care nu vrem s-o schimbăm, deși ne face atâta rău.
PS: și pe asta o strică relația cu celelalte clădiri, și spațiul meschin din jur. Asta e: nimeni nu-i perfect!
