[ȘI-AU LUAT TROTUAR]

[ȘI-AU LUAT TROTUAR] Clubul Interbelic Victoria e plin-ochi în fiecare weekend. Foarte mulți oameni merg să se distreze pe str. Lipscani, la parterul Magazinului Victoria. În urma legii anti-fumat în spațiile publice închise, fumatul a fost interzis și în acest local. Toate bune și frumoase. Problema e când clubul Interbelic încalcă legea și blochează căile publice de acces.

Clubul Interbelic a amenajat la intrare un țarc în care clienții fumători să iasă să-și satisfacă viciul. ȚARCUL OCUPĂ TOT TROTUARUL străzii Lipscani, nu ai cum să îl ocolești în siguranță! Ca să pot avansa, trebuie să ies, printre mașinile parcate în spic, tocmai pe mijlocul străzii și să mă pun în pericolul de a fi accidentat de vreun șofer neatent. Patronii de la Interbelic atentează la siguranța pietonilor și confiscă domeniul public ilegal, în goana după profit. Nu e nicio lege care să acopere ce au făcut. Desigur că niciun client nu și-a pus vreo problemă, distracție să fie.

La protestele Roșia Montană din 2013, de exemplu, au fost amendați câțiva oameni oameni care doar stăteau pe un trotuar și nu îl blocau absolut deloc. Vineri seara, la ora de distracție maximă, am căutat măcar un polițist să-i arăt țarcul de la Interbelic. Nu era picior de polițist în zonă. Pentru că, desigur, autoritățile au închis ochii.

De ce are nevoie clubul Interbelic de țarc în care să-și țină clienții? Citeam pe undeva că unele localuri acuză clienții care ies să fumeze că pleacă fără să mai achite nota, dar nu cred că e o problemă generalizată. Oricum, nu justifică țarcul de la Interbelic, un club în care în 99% din cazuri te duci la bar, comanzi și plătești pe loc.

Nu da Share mai departe, e ok, dă scroll mai jos.